ANAF are acces la toate conturile românilor, începând de luni

0
312
ANAF
Timp de citit: 3 minute

Începând de luni, 11 ianuarie 2020, ANAF are acces la toate conturile românilor. Acest lucru era însă pregătit de mai mult timp. Potrivit unei ordonanţe emise în vara anului trecut, ANAF începe astfel operaţionalizarea Registrului Fiscal Electronic pentru conturi bancare şi conturi de plăţi identificate prin IBAN.

Puteți citi aici Ordonanța Nr. 111/2020.

Băncile şi instituţiile care au conturi financiare pentru companii şi persoane fizice sunt obligate să trimită către Fisc toate informaţiile financiare legate de mişcarea conturilor persoanelor fizice şi ale companiilor.

România transpune prin acest registru o directivă europeană pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor.

Registrul central electronic pentru conturi de plăți și conturi bancare trebuia să fie operațional la data de 4 ianuarie, însă la solicitarea mediului de afaceri, ANAF a decis o amânare de o săptămână, până la data de 11 ianuarie.

Operaționalizarea Registrului central electronic pentru conturi bancare și conturi de plăți identificate prin IBAN se realizează în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2020.

„În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, instituţiile de plată şi instituţiile emitente de monedă electronică au obligaţia de a transmite organului fiscal central lista titularilor persoane fizice, juridice sau a altor entităţi fără personalitate juridică care au deschise conturi la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, precum şi celelalte informaţii prevăzute la art. 61 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă, privitoare la identitatea persoanelor şi la numărul IBAN”. Acest lucru se arată în art VIII, alin (1) al OUG 111/2020. ANAF a dat un comunicat care făcea referire la acest lucru în luna decembrie.

La ce informații va avea acces ANAF prin intermediul registrului?

Iată lista de informații asupra cărora vor avea acces cei de la ANAF:

a) pentru titularul de cont-client, persoanele care deţin dreptul de semnătură pentru conturile deschise şi orice persoană care pretinde că acţionează în numele clientului: numele, însoţit de celelalte date de identificare;

b) pentru beneficiarul real al titularului de cont-client: numele, însoţit de celelalte date de identificare;

c) pentru contul bancar sau de plăţi: numărul IBAN şi data deschiderii şi închiderii contului;

d) pentru casetele de valori: numele concesionarului, însoţit de celelalte date de identificare şi durata perioadei de concesionare.

Informaţiile sunt păstrate pentru o perioadă de 10 ani de la încetarea relaţiei de afaceri dintre bănci şi clienţi.

Sursa foto: economica.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here