O crimă înfiorătoare s-a petrecută luni noaptea în Brașov. Victima este o bătrână care s-a trezit în plină noapte atacată de două adolescente care au venit să o jefuiască.
Această poveste care i-a îngrozit până și pe polițiștii criminaliști și a început în urmă cu două luni de zile, atunci când o tânără de 18 ani din Călărași a cunoscut-o pe Facebook pe cea care avea să-i devină „parteneră” la crimă, o adolescentă de 17 ani din Brașov, pe care, de altfel, s-a și decis să o viziteze, plecând practic de acasă.
Anchetatorii cred că după ce s-ar fi plimbat prin oraș, au rămas fără și au decis să meargă la o mătușă mai îndepărtată a brașovencei despre care știau că ar avea ascunse bijuterii, dar și o colecție impresionantă de aparate de fotografiat, extrem de valoroase.
În jurul orei 3 dimineața, cele două adolescente au intrat prin efracție în casa femeii și au început să caute. Și-au luat chiar și măsuri de precauție pentru a nu fi prinse, s-au descălțat pentru a nu face gălăgie dar lucrurile s-au complicat în momentul în care victima s-a trezit.
Tânăra din Călărași a atacat-o pe bătrână cu un cuțit și a ucis-o. În momentul în care au încercat să dispară de la locul faptei cu ce furaseră au fost observate de un vecin, alertat probabil de țipetele disperate ale victimei.
Câteva ore mai târziu polițiștii au reușit să le identifice pe adolescente, pe baza imaginilor surprinse de anumite camere de supraveghere din zonele pe care le-au traversat și așa au ajuns să fie reținute.
Cea din Călărași este acuzată de furt calificat și omor, în timp ce prietena ei va fi acuzată doar de furt calificat.