Cafenea amendată după ce și-a „dezinfectat” clienții cu rachiu, chiar dacă era în scenariul roșu

0
344
Cafenea în scenariul roșu, amendată după ce a oferit rachiu clienților / Foto: profit.ro
Cafenea în scenariul roșu, amendată după ce a oferit rachiu clienților / Foto: profit.ro
Timp de citit: < 1 minute

Ce mai contează că suntem în pandemie? Unde-i rachiu, Covidul nu pune botul! Pe principiul ăsta a mers și o cafenea din Rădăuți.

În ciuda faptului că se afla în scenariul roșu, a continuat să primească clienți și să le servească băuturi!

Potrivit Monitorul de Suceava, vineri seara, la cafeneaua de pe Calea Cernăuți, din Rădăuți, au primit amenzi cinci clienți, dar și administratorul localului. Primii, pentru că au fost prinși consumând alcool (rachiu, cel mai probabl). Administratorul, fiindcă a deschis cafeneaua chiar dacă municipiul Rădăuți e în scenariul roșu.

În intervalul 1-6 februarie, potrivit aceleiași surse, au fost „luate la puricat” 449 de societăți comerciale, dar și 168 de mijloace de transport în comun. Totalul amenzilor se ridică la 58.450 de lei.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here