Caramel

0
171
Caramel
Caramel
Timp de citit: 2 minute
aveam în jur de zece ani când am zis că între om și om e iubire până nu mai e. aveam șaișpe când te-am cunoscut și am crezut că nu se va stinge nicio scânteie între noi până nu apuc să te sărut.
am crezut pe atunci că sentimentele noastre erau un zid impenetrabil care ne apăra. știi unde am ajuns?
am ajuns să îți văd chipul perfect și să pot să te ating, dar n-am sărutat niciodată vreo parte din tine fiindcă îmi păreai de caramel.

și caramelul e lipicios, iubitul meu,

iar eu n-am intenționat niciodată să mă lipsesc de ființe vii și raționale.
mi-a fost frică să te ating, da nu voiam să îți dau drumul.
și când în sfârșit o făcusem, zidul din jurul nostru era deja distrus în unele părți. lipseau părți din el și din noi. fiindcă cei de afară ne strigau pe nume și de fiecare dată mai cădea câte o cărămidă. l-am distrus noi pe dinăuntru înainte să-l sfărâme ceilalți. și când au făcut-o, nu am stat acolo să te apăr, să te trag înapoi și să reconstruiesc zidul.
ei te trăgeau afară și eu priveam cum te îndepărtai de mine, dar nu am făcut nimic să te opresc.

nimic.

pentru asta îmi pare rău. pentru asta m-am învinuit de fiecare dată când îmi aduceam aminte de tine.

acum mi-e poftă de caramel,

din păcate. din fericire, nu mi-l dă nimeni.
spun că-i favorabil doar pentru că simt că oricât de lipicios e caramelul, n-ar pune la un loc bucățile împrăștiate din ceea ce obișnuiam să fim. ar reuși doar să-mi îndulcească suferința.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here