Duminică, 6 decembrie 2020, au loc alegerile parlamentare. Românii sunt invitați la vot pentru a-și alege membrii Senatului și Camerei Deputaților. Numărul candidaților de anul acesta depășește cu aproape 10% numărul celor ce au candidat în 2016. Mai exact, anul acesta, 7.136 de candidați încearcă să obțină unul din cele 465 de locuri ale Parlamentului României. Potrivit Expert Form, dintre candidați, 4.659 se luptă pentru un loc în Camera Deputaților și 2.477 încearcă să obțină un loc în Senat. Totuși, cât câștigă un parlamentar în 2020?
Deputații și senatorii au în principiu aceleași indemnizații, cu valoarea a nouă salarii minime pe economie.
Deci, la minimul de 2.080 de lei, se aplică coeficientul de 9. Asta înseamnă că salariul „de bază” al unui parlamentar este de 18.720 de lei. Coeficientul crește, dacă aleșii ocupă și alte funcții în comisiile de specialitate sau în conducerea Camerei din care fac parte. Spre exemplu, Președintele Camerei Deputaților încasează, lunar, 23.920 de lei.
Informațiile extrase de pe site-urile celor două camere ale Parlamentului indică faptul că aleșii încasează indemnizații nete între 10.400 și 14.000 de lei. Senatorii încasează lunar între 10.842 și 13.114 lei, iar deputații primesc între 10.453 și 13.993 de lei.
Parlamentarii ce ocupă unul din posturile ministerului în Guvern, nu mai primesc acești bani.
Ce pensii au parlamentarii?
V-ați întrebat vreodată cât câștigă parlamentarii din pensii? Pensiile în Parlament se bazează pe numărul de mandate ocupate, deci pensia unui parlamentar poate fi cuprinsă între 4.000 și aproape 11.000 de lei. Astfel, un parlamentar cu un mandat are o pensie de 4.448 de lei, un parlamentar cu 2 mandate ajunge la 8.896 de lei, iar parlamentarii ce câștigă 3 mandate primesc o pensie de 10.951 de lei.
Sursa foto: newsweek