Timp de șase ani, românii au trăit într-o mare minciună. S-a descoperit că președintele Klaus Iohannis e nimeni altcineva decât… Popeye Marinarul!
Voi chiar ați crezut că personajul există doar la desene și în reclama de la spanac? ȚEAPĂ!
Totul s-a descoperit vineri, când Iohannis a mers să se vaccineze anti-COVID-19. Asistentei care i-a administrat vaccinul i s-au părut prea mari mușchii Președintelui, dar a crezut că e din cauză că acesta trage de fiare. Însă, un alt medic l-a văzut, i s-a părut la fel de dubios și l-a supus unor analize.
Analizele respective au arătat un amănunt foarte interesant cu privire la structura genetică a lui Klaus Iohannis.
„Din probele pe care le-am recoltat, rezultă că structura genetică a lu’ domn’ președinte e extrem de diferită față de a oricărui om”, a declarat dr. Nea Vasile Păhărescu, în timp ce trăgea o dușcă de spirt, nevenindu-i să creadă ce a descoperit.
„Aparent, structura Președintelui nu e una ADN, ci ADAN (acid deseno-animato-nucleic). Imediat am căutat toate personajele din desene animate, în afară de Hâtz Popa, și l-am găsit pe Popeye ăsta. Seamănă mult cei doi, ambii au masă musculară, ambii mănâncă spanac, Popeye pe mare, Klaus la TV, e compatibilitate perfectă”, continuă doctorul.