Confesiunile Tinerilor: Despre standardele de frumusețe din perspectiva unei adolescente anorexice

0
125
Timp de citit: 5 minute

Social media este un mediu toxic. Nimeni nu poate demonstra asta mai bine decât o victimă a standardelor de frumusețe, care, din fericire, a reușit să treacă peste prejudecăți și încearcă să-și trăiască fiecare clipă ca și cum ar fi ultima.

Este vorba despre o tânără de numai 19 ani care a făcut cunoștință cu durerea de la o vârstă prea fragedă, o femeie care mă inspiră și căreia îi mulțumesc pentru timpul acordat și puterea de care a avut nevoie ca să mi se deschidă.

Disclaimer: Această persoană a ales să rămână anonimă, deci o vom numi Ioana.

Q: Povestește-mi puțin despre tine și despre cum a început totul 

A: Sincer îți spun, niciodată nu am crezut că voi putea vorbi atât de deschis despre capitolul ăsta din viața mea, but here I am. 

„Bună, eu sunt Ioana, am 19 ani și sunt anorexică.” Așa începeau toate „discursurile” mele la terapiile de grup la care mă punea mama să merg când eram în liceu. Long story short, mereu am fost slabă. Niciodată n-am avut un kilogram peste 55 și abia de stăteau hainele pe mine și înainte să am un eating disorder. Dar prin 2016 când eram eu boboacă era la modă să fii slabă. Și nu că așa, slăbuță, dacă nu aveai 40kg erai imensă. 

Q: Ce te-a determinat să o duci la o astfel de extremă? Cu ce probleme existențiale te-ai confruntat atunci?

A: Stăteam nopți la rând pe tumblr și pinterest, vedeam tot felul de fete superbe.

Îmi tot repetam că dacă vreau să mă ridic la nivelul standardelor celorlalți trebuie să mai slăbesc puțin. „Ce e o zi fără mâncare? Dacă am rezistat ieri, rezist și azi, poate și mâine. Hai că mi se face puțin rău, o să mănânc un măr și îmi trece”. De acolo a pornit tot. Bulimia, oboseala cronică, greața incontrolabilă, insomniile, durerile de tot felul. Și tot ce-mi repetam în cap e „Hai că mai rezist o zi!”

Q: Dacă treceai prin durerile astea incontrolabile, de ce ai ignorat acele semnale de alarmă?

A: Tot primeam mici raze de speranță când mă urcam pe cântar și vedeam cum se duc kilogramele în jos. Eram fericită. Cel puțin asta credeam, până atunci când am făcut o excursie cu ambulanța până la spital că m-au găsit ai mei pe jos în bucătărie. 

Q: Și părinții tăi cum au gestionat situația?

A: Nu vreau să știu prin ce a trecut mama atunci, nu merita nimic din ce i-am provocat în seara aia.

După aceste evenimente nefericite n-am mai scăpat de gura alor mei până nu m-am dus la terapie. Eram două zile pe săptămână la psihoterapeut, o dată pe săptămână la terapie de grup și o dată la două săptămâni la nutriționist. Practic, așa au arătat anii mei de liceu. Când colegele mele ieșeau la date-uri cu iubiții lor, eu ieșeam la „date-uri” cu niște oameni care încercau să mă repare. 

Q: Să te repare? Credeai că ești stricată?

A: Chiar din contră. Mereu am crezut că nu e nimic de reparat la mine. Îmi plăcea ce vedeam în oglindă și dacă nu stătea mama cu gura pe mine nici că aveam de gând să schimb ceva. Psihic eram bine, cel puțin așa credeam. 

Q: Și când ai realizat că trebuie să faci o schimbare? Ce te-a impulsionat să ajungi unde ești acum?

A: Anul trecut, în clasa a 12-a, mi-am instalat și eu TikTok, ca tot omul. Dacă pentru unii aplicația aia a însemnat începerea unui eating disorder, pentru mine a însemnat sfârșitul lui. Tot ce vedeam erau femei frumoase, puternice și încrezătoare. Nu toate aveau 50cm în talie, nu toate aveau picioare lungi și slabe. Erau oameni normali, cu imperfecțiuni, dar atât de frumoși. 

Atunci am realizat că problema era la mine. Mereu a fost la mine. 

În prezent încă sunt în perioada de recuperare. E greu să revin la un stil de viață normal, am și uitat ce înseamnă asta, dar încerc.

Q: Cum privești acum obsesia asta a tuturor adolescentelor să fie cât mai slabe?

A: Aș zice că e stupid și că mă simt ofensată că vor să fie ca mine neștiind prin ce am trecut, dar la fel de inconștientă am fost și eu, le înțeleg. E adevărat, mă întristează să văd fete atât de frumoase transformându-se în regrete umblătoare, dar cine sunt eu să judec? 

Q: Ai vreun mesaj pe care ai vrea să-l împărtășești cu dragii noștri cititori? 

A: Sunteți superbi, oameni. Sunteți frumoși și dacă mâncați o brioșă în plus, și dacă nu reușiți să mai puneți un kilogram pe voi, sunteți sănătoși și asta e tot ce conteaza.

Nu lăsați Instagramul să vă spună cine ar trebui să fiți, photoshop-ul nu e valabil și în realitate, iar operațiile estetice sunt pentru lași. Know your worth! 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here