Credincioșii și-au luat gândul de la Crăciunul de altădată

0
229
credincioșii

Toate bisericile din Vaslui au fost pline de credincioșii veniți în ziua Sfinților Arhangheli “Mihail si Gavril”. Cu toții au ascultat slujba in liniste, păstrând regulile sanitare.

Oamenii s-au rugat pentru ca această perioadă dificilă să treacă și cu toții sa revenim la normal. „Am observat că lumea e mai tristă ca niciodată. Nu știm ce ne așteaptă mâine sau peste o lună de zile. Biserica e colacul de salvare și de aceea suntem aici: să ne rugăm pentru sănătate, pentru ca toate necazurile provocate de acest virus sa înceteze! Nu am avut lumină în case de Paști, probabil nici Crăciunul nu va fi ca altădată.

Ne rugăm, respectăm regulile, sperăm să ne salvăm, astfel! Deși e o zi mare, așteptată și importantă pentru credincioși, e multa tristețe in jur!”, a spus Elena Vicol.

„Am venit să ascult slujba, să mă rog să ne salveze Dumnezeu de coronavirus! Numai dacă dăm ascultare, adică să purtăm masca, să păstrăm distanța socială, dacă ne respectăm unul pe altul, vom reuși.

Altfel, ne vom pierde părinții, bunicii, copiii, bucuria de a trăi! Neascultarea, asta e boala noastră! Ce fericiți eram înainte de pandemie și ce amărăciune și constrângere trăim acum! Sfinții Arhangheli Mihail si Gavril ne aud si ne duc rugăciunile la Cer! Hai să ne amintim și să fim oameni și nu va fi nevoie ca autoritățile să ne închidă iar în case”, e de părere Aurica Ropota.

Credincioșii s-au grăbit la piață după slujbă pentru ultimele cumpărături, dat fiind faptul că de mâine se introduc reguli noi și piețele vor fi închise.

Sursă foto: stiriest.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here