Fostul protopop de Rădăuți, preotul Ioan Ciornei, s-a mutat la Domnul

0
198
Ioan Ciornei
Timp de citit: 2 minute

Doliu în eparhia Sucevei și a Rădăuților. Părintele Ioan Ciornei a adormit întru Domnul în ziua de 21 noiembrie, după o îndelungată suferință.

Acesta s-a născut la data de 02 iunie 1939, în satul Pârteştii de Sus. A fost licențiat în teologie în anul 1962, la Institutul Teologic de grad universitar din București. După aceea a fost pedagog la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț, iar apoi ghid la Biserica „Sfântul Nicolae” din Rădăuți.

În anul 1975, părintele Ioan Ciornei ăși începe misiunea preoțească, în acest an fiind hirotonit diacon, iar apoi preot. Între anii 1975-1978 a avut statutul de preot slujitor la Parohia „Sfântul Gheorghe” , din Laura – Vicovul de Sus.

Între anii 1978-1996 a slujit ca preot slujitor, iar apoi ca preot paroh, la Biserica „Sfântul Nicolae” din Rădăuți, unde fusese ghid.

La data de 01 aprilie 1981, părintele Ioan Ciornei este ales în funcția de protopop al Protopopiatului Rădăuți. Deține această funcție timp de 14 ani, până la data de 1 iunie 1995, dată la care este transferat ca inspector bisericesc la Centrul Eparhial Suceava. Apoi, începând cu data de 01 februarie 1996, slujește ca preot paroh, iar apoi ca preot slujitor, la Catedrala „Pogorârea Sfântului Duh” din Rădăuți.

Misiunea sa ca și preot paroh se încheie la 01 iunie 2000, dată la care se pensionează.

Trupul neînsuflețit al părintelui Ioan este depus în Catedrala „Pogorârea Sfântului Duh” din Rădăuți. Slujba înmormântării va fi oficiată marți, 24 noiembrie 2020.

Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here