Hagi, Cristiano Ronaldo, Neymar – legendele născute în aceeași zi

0
326
Gheorghe Hagi, Neymar Jr. și Cristiano Ronaldo
Gheorghe Hagi, Neymar Jr. și Cristiano Ronaldo
Timp de citit: 9 minute

5 februarie, o zi probabil obișnuită pentru mulți, dar nu și pentru iubitorii de fotbal. În ziua de 5 februarie s-au născut trei dintre fotbaliștii care au marcat (și încă marchează) istoria sportului rege. Gheorghe Hagi, Cristiano Ronaldo, Neymar.

Astăzi îl sărbătorim pe unul dintre cei mai mari sportivi români din istorie.

Născut la 5 februarie 1965, la Săcele, Hagi a avut de mic mingea lipită de stângul magic. La 10 ani a început să joace pentru juniorii de la Farul Constanța, dar a fost legitimat oficial abia trei ani mai târziu. La 15 ani, FRF îl selectează în lotul celor de la Luceafărul București, care reprezenta, mai mult sau mai puțin, naționala României de juniori. Pentru acea perioadă, Luceafărul era adevărata fabrică de talente.

După doi ani, Hagi merge înapoi la Farul, dar de data asta în echipa mare. Debutează în Divizia A (așa cum se numea Liga 1 pe atunci) pe 11 septembrie 1982. Joacă în 20 de partide și înscrie 7 goluri, cifre excelente pentru un jucător de nici 18 ani. După un sezon se transferă la Sportul Studențesc, unde începe să își facă un nume în România.

Alături de Sportul Studențesc, Hagi devine golgheterul campionatului în două sezoane consecutive.

De asemenea, mijlocașul i-a dus în sezonul 1985-86 până pe locul 2 în campionat, care rămâne cea mai înaltă poziție a lor în Divizia A din istorie. Totodată, cu Gheorghe Hagi în lot, Sportul Studențesc se califică de trei ori consecutiv în Cupa UEFA (1983-84, 1984-85, 1985-86).

După patru sezoane petrecute în Regie, se transferă la Steaua, care abia câștigase Cupa Campionilor Europeni. Inițial a fost adus cu împrumut pentru Supercupa Europei, contra lui Dinamo Kiev, dar prestația sa i-a convins pe roș-albaștri să nu îl mai dea înapoi. Și n-au greșit.

În acea Supercupă, Hagi a marcat unicul gol al partidei, din lovitură liberă. Reușita o poți vedea mai jos:

Alături de Supercupa Europei, decarul a mai cucerit trei titluri de campion, dar și trei Cupe ale României. În trei sezoane la Steaua, a jucat 97 de meciuri și a înscris 76 de goluri.

Anul 1990 a adus o nouă față pentru România, și o nouă echipă pentru Hagi.

Acesta s-a transferat la Real Madrid, unde a jucat pentru două sezoane, înscriind 16 goluri. Merge apoi la Brescia, în Serie A, unde era o adevărată colonie de români. Echipa era antrenată de Mircea Lucescu, iar printre jucători se numărau Dănuț Lupu, Dorin Mateuț, Ioan Sabău, dar și Florin Răducioiu. În primul sezon a retrogradat cu Brescia în Serie B, însă au revenit în prima ligă în sezonul viitor. În același an echipa a câștigat și Cupa Anglo-Italiană.

În 1994, după campania naționalei de la Mondialul din SUA, Hagi este transferat la Barcelona. Astfel, românul face parte dintr-un cerc extrem de restrâns de jucători care au evoluat și pentru Barcelona, și pentru Real Madrid. Și aici a stat doar doi ani, întrucât relația cu antrenorul Johan Cruyff nu era cea mai bună.

Astfel, în 1996, „Regele” se transferă la Galatasaray, în Turcia, unde devine o adevărată legendă a clubului.

Înscrie 59 de goluri în 132 de meciuri și devine un adevărat idol printre suporterii din Istanbul. Alături de Galatasaray, acesta a câștigat patru titluri de campion, două Cupe ale Turciei, două Supercupe, dar și Cupa UEFA în 2000.

La nivel de națională, Hagi a jucat în 125 de meciuri și a marcat 35 de goluri. Este cel mai bun marcator din istoria naționalei, la egalitate cu Adi Mutu. A fost principalul artizan al „tricolorilor” la Campionatul Mondial din SUA, unde ai noștri au ajuns până în sferturi. Ba chiar în meciul cu Columbia, căpitanul a înscris un gol fabulos, de la aproape 70 de metri:

Hagi, poreclit și „Maradona din Carpați”, s-a retras ca jucător în 2001, dar a continuat să facă performanță în fotbal. A câștigat alături de echipa înființată de el, Viitorul Constanța, un titlu, o Cupă și o Supercupă, iar clubul produce an de an tinere talente. Pe bună dreptate, Gheorghe Hagi este cel mai bun fotbalist român din istorie.

Tot în această zi, s-a născut un fotbalist de milioane. De sute de milioane.

Pe 5 februarie 1992, în Mogi das Cruzes, Brazilia, se năștea unul dintre cei mai talentați fotbaliști din istorie. Neymar da Silva Santos Junior, sau mai simplu, Neymar, avea să revoluționeze fotbalul prin fantezia de care dădea și încă dă dovadă.

La vârsta de 7 ani, Neymar s-a alăturat clubului de juniori Portuguesa Santista. A jucat acolo până în 2003, când cei de la Santos l-au adus în academia lor. S-a remarcat acolo și, peste 6 ani, a fost promovat în echipa mare. Prezența lui Neymar s-a făcut simțită, Santos câștigând Campeonato Paulista. Performanțele tânărului atacant i-au făcut pe mulți să îl compare cu Robinho și chiar cu Pelé. În 2011, Neymar a primit Premiul Puskas, acordat pentru cel mai frumos gol al anului:

În 2013, Neymar a semnat cu FC Barcelona, Santos primind 57 milioane de euro. Alături de catalani, a câștigat „tripla” în 2015 (campionat, cupă, Champions League), în 2016 câștigând eventul în Spania. Alături de Leo Messi și Luis Suarez, a format un trio fatal. În sezonul 2014-2015, MSN a bătut recordul recordul pentru cele mai multe goluri înscrise de un trio, marcând 122 de goluri. Aveau să-și bată propriul record în sezonul viitor, cu 131 de goluri.

Pe 8 martie 2017, Neymar a fost protagonistul celei mai mari răsturnări de scor din istorie.

În optimile Champions League, Barcelona a pierdut în deplasare cu 4-0 contra lui PSG. Catalanii au reușit să întoarcă scorul într-un mod incredibil, câștigând în retur cu 6-1, deci 6-5 la general. Neymar a marcat două goluri și a oferit un assist chiar la golul de 6-1. Unul dintre golurile sale e de pus în ramă:

Ironia sorții face ca, în 2017, brazilianul să se transfere la Paris, fix la echipa pe care a eliminat-o cu câteva luni în urmă. Transferul a fost unul de răsunet, suma fiind de 222 de milioane de euro, un record care încă stă în picioare. Până acum, Neymar a jucat 62 de meciuri pentru parizieni, marcând 53 de goluri. Ar fi putut avea cifre mult mai bune, dacă accidentările nu ar fi intervenit.

Alături de naționala Braziliei, Neymar a câștigat aurul la Jocurile Olimpice din 2016. În 103 meciuri pentru „Seleçao” a marcat 64 de goluri. E al doilea cel mai bun marcator al Braziliei, fiind depășit doar de marele Pelé. Caracterul său poate că lasă uneori de dorit, dar un lucru e sigur: când vrea, Neymar face magie cu mingea.

Și, bineînțeles, am păstrat ce-i mai bun pentru final.

Acum 36 de ani, în orășelul Funchal din Madeira, o insulă a Portugaliei, se năștea cel care avea să devină, în opinia multora, cel mai bun fotbalist din istorie: Cristiano Ronaldo. De mic copil iubea să joace fotbal, urmând să aleagă un drum în sportul rege în locul învățăturii. A început să joace de la vârsta de 7 ani pentru Andorinha, o echipă de juniori amatori unde tatăl său era magazioner. Peste trei ani merge la alt club de juniori, Nacional, urmând ca la 12 ani să își ia inima în dinți și să plece singur la Lisabona, pentru a juca la Sporting.

Ronaldo a avut ceva de furcă cu adaptarea, dar a reușit să demonstreze la Sporting. Prin urmare, este promovat în 2002 la prima echipă de antrenorul român Ladislau Boloni. În 31 de meciuri înscrie 5 goluri și atrage atenția multor cluburi importante. Totuși, un pas concret l-a făcut Sir Alex Ferguson, managerul lui Manchester United. După un amical de inaugurare a stadionului Jose Alvalade, câștigat de Sporting cu 3-1, Ferguson decide să îl aducă pe Cristiano în Anglia, acordându-i tricoul cu numărul 7, care e de atunci des asociat cu numele lui.

În Manchester, Ronaldo a devenit un adevărat jucător de talie mondială.

6 sezoane, 292 de meciuri și 118 goluri, cifre enorme în condițiile în care portughezul era folosit ca mijlocaș. Alături de Manchester United, CR7 cucerește de trei ori Premier League, dar și trofeul UEFA Champions League. În ultimul său sezon în Anglia, a mai jucat o finală de Champions League, pierdută în fața Barcelonei.

În perioada petrecută în Anglia, Ronaldo și-a definit condiția fizică, arătându-și simțul de marcator, driblingul fenomenal și măiestria la lovituri libere. Unul dintre cele mai frumoase goluri ale sale a venit în tricoul „diavolilor”:

În 2009, a depășit recordul pentru „cel mai scump transfer”, Real Madrid aducându-l pentru 94 de milioane de euro. De aici, restul e istorie. Timp de 9 ani, Cristiano Ronaldo a câștigat tot ce se putea câștiga la nivel de club, rivalizând cu Lionel Messi. A câștigat 4 trofee Champions League în tricoul Realului, dintre care 3 consecutive (2016, 2017, 2018). S-a dovedit un atacant extrem de prolific, cu 450 de goluri în 438 de partide. A câștigat 5 Baloane de Aur, 4 cu Real Madrid, doar Messi depășindu-l la acest capitol.

Toți adversarii îi știau valoarea, dar în 2018 a reușit să scoată și aplauzele suporterilor adverși, cu acest gol din Champions League împotriva lui Juventus:

În 2018, Ronaldo s-a transferat la Juventus pentru 100 de milioane de euro.

În tricoul bianconeri a devenit cel mai bun marcator oficial din istorie, depășindu-l pe Josef Bican. A câștigat două „scudetto”, marcând până acum 87 de goluri în 112 meciuri. Chiar și la 36 de ani, CR7 continuă să impresioneze.

Ronaldo a rupt gura târgului și la naționala Portugaliei. Din postura de căpitan, a câștigat Campionatul European din 2016 și UEFA Nations League în 2019. În 170 de meciuri a înscris 102 goluri, fiind la numai 8 reușite de a deveni cel mai bun marcator al unei echipe naționale din istorie.

Cu siguranță, 5 februarie e o zi specială pentru fotbal și fotbaliști. Hagi, Ronaldo, Neymar, la mulți ani. Și mulțumim că ne-ați luminat fotbalul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here