Pare ușor, dar nu e! – viața copiilor cu părinți plecați în Diaspora

De către

6 iulie 2021

1009

Pentru că unii judecă fără să cunoască , pentru că etichetele se pun foarte ușor, dar dor foarte tare, vreau să spun câteva cuvinte despre noi… copiii cu părinții plecați în afară. Dacă ai ieși în stradă și ai întreba întâmplător, majoritatea ți-ar spune că acești copii sunt niște golani, triști, lăsați să facă ce vor; niște copii a căror pofte sunt făcute mereu și care n-au nici o grijă.

Pare adevărat, nu? E ușor să crezi toate astea, însă nimeni nu se gândește la dorul copiilor față de părinții lor… și invers. Grija acestora și teama ca nu cumva puiul lor să pățească ceva, ori stresul îndurat când suni și nu răspunde.

Absolut niciun părinte și nici o mama nu pleacă de lângă copiii lor fără un motiv bine întemeiat. Dorința părinților de a ne vedea oameni realizați este atât de puternică și atât de arzătoare, încât fac orice le stă în putință pentru a o îndeplini.

Pare ușor, dar nu e!

Nu e de loc ușor nici pentru noi, „cei lăsați de izbeliște” nici pentru părinții noștri. Dar luptăm împreună!

E adevărat că unii copii renunță și aleg drumuri mai puțin frumoase… asta pentru că durerea lor este prea mare și judecata prea aspră a lumii îi forțează să devină ceea ce nu și-au dorit vreodată.

Atunci când crești fără părinți aproape, încerci sa te atașezi de oricine, cauți alinare în persoanele nepotrivite iar asta provoacă suferința. Ca adolescent, atunci când ai tăi sunt plecați, viața prinde culori alb-negru chiar dacă pare frumoasă pe exterior, mai ales atunci când le spui colegilor că ești singur și ei se gândesc „ce tare! ai de toate, faci ce vrei”. Nu e așa. „Ce vrei”, ăla, se transformă în „ce trebuie”. Înveți să iei decizii, să-ți asumi greșeli, îți pui încrederea în cine nu trebuie, legi prietenii, le pierzi, suferi, plângi, mai stai puțin, te gândești, îți revii, o iei de la capăt, îți spui că „ești puternic”, mai stai puțin și sună telefonul.

Ce bine! te sună MAMA.

Vrei să-i spui cum te simți și că ți-e dor de ea, însă mai aștepți și o întrebi cum se mai simte, după care începe sa îți spună că îi e dor de tine și că te iubește, că îi e greu fără tine, însă are încredere că te descurci. Îi spui și tu că o iubești fără să-i mai spui problemele tale, că te gândești că are ea destule pe cap…și uite așa trece timpul și le aduni pe toate in suflet.

Nu e mereu greu, unele zile încep cu razele soarelui atât de puternice încât îți dau doza de curaj de care ai nevoie, altele sunt lecții frumoase, din care înveți lucruri folositoare.

Cu toate astea, eu sunt de părere că viața și problemele adulților, dar și ale copiilor nu ar fi atât de greu de depășit dacă etichetele nu s-ar mai pune atât de rapid și de evident…