Iată cum s-au descurcat sucevenii în Liga a III-a!

0
84
Liga a III-a
Timp de citit: < 1 minut

Iată cum s-au descurcat sucevenii în Liga 3! Etapa a 6-a a Ligii 3 de fotbal aduce prima înfrângere pentru liderul Șomuz Fălticeni, dar și două victorii pentru celelalte reprezentante din județul nostru.

Șomuz Fălticeni, liderul din Seria I, a suferit prima înfrângere din acest sezon acasă, pe stadionul „Constantin Jamaischi”. Aici, Ceahlăul Piatra Neamț s-a impus cu scorul de 1-0, pentru oaspeți marcând mijlocașul Marius Matei în min. 39.

Bucovina Rădăuți, însă, a învins cu 3-1 în deplasare la Dante Botoșani. Stoian, Ciobanu și Florescu și-au trecut numele pe lista marcatorilor, aducând celor din Rădăuți al patrulea triumf consecutiv.

Cu trei puncte s-a ales și Foresta Suceava, care învinge tot în deplasare, la Bradu Borca, nou-promovată din Neamț.

În ciuda faptului că gazdele conduceau la pauză cu 1-0, „galben-verzii” au reușit să întoarcă scorul grație golurilor lui Marin, Martin și Celeadnic. Această victorie a reprezentat, totodată, și debutul lui Ivan Gvozdenovic pe banca Forestei.

În runda următoare se vor înfrunta chiar două echipe sucevene. Bucovina Rădăuți va primi vizita echipei Șomuz Fălticeni, în timp ce Foresta o va înfrunta pe SJ Vaslui.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here