2020 ne-a dat lumea peste cap. Tot ceea ce consideram cândva „obișnuit” a devenit o realitate atât de îndepărtată încât am început să uităm gustul vieții, al libertății. Din păcate, am uitat și care ne sunt prioritățile, ajungând să lăsăm lucrurile cu adevărat importante pe ultimul loc. Educația și cultura au pierdut deja lupta cu pandemia și se pare că nimănui nu îi pasă. Închidem școlile, dar lăsăm cazinourile deschise. Ce naiba, România?
Pentru o țară care se confruntă cu un procentaj exagerat al analfabetismului funcțional, oare ne permitem să neglijăm educația?
Închiderea școlilor din zonele roșii devine un subiect tot mai discutat atât la nivelul organelor de conducere cât și în rândul elevilor. S-au căutat zeci de alternative pentru învățământ, niciuna nu pare să dea rezultate. A cui e vina?
Răspunsul e simplu. A nimănui, dar a tuturor.
Tuturor le este greu. Profesorii nu erau pregătiți pentru o astfel de situație, sunt depășiți de orele parcă nesfârșite pe care le petrec predând atât la școală cât și online, sunt sătui de nepăsarea elevilor și nici împărțirea materiei în așa fel încât să nu ne suprasolicite nu este ușoară.
Noi, elevii, am prins gustul timpului liber, am profitat din plin de vacanța prelungită și nu ne-am gândit pentru o secundă că ne vom întoarce la școală în septembrie. Am trăit într-o bulă temporală până când am fost loviți de realitate. A revenit stresul, temele, testele, ascultările, nopțile nedormite și de data asta, înzecit. Nostalgia anului trecut, dorul de colegi, nesiguranța față de viitor nu fac situația mai ușoară. Vrem răspunsuri, dar ni se ridică tot mai multe semne de întrebare.
Cât de toxic este sistemul de învățământ dacă nici după 6 luni de vacanță nu vrem să ne întoarcem la școală?
Ideea e că Ministerul încearcă să ia decizii pentru noi, vrea să ne creeze un mediu stabil și sigur de învățare, dar cine ia deciziile? Exact. Oamenii care au ieșit acum 30-40 de ani de pe băncile școlii, oamenii care nu s-au pus pentru o secundă în locul unui elev să vadă ce înseamnă școală de la 8 dimineața până la 5 după-amiază în condițiile în care avem și de scris și de învățat. Pe noi ne-a întrebat cineva ce vrem?
Eu am vrut să mă întorc la școală fără să mă gândesc că probabil de săptămâna viitoare iar o să stau blocată acasă, între 4 pereți. Am vrut să știu că am după-amiaza liberă să dorm, să scriu, să fac ceva care chiar mă pasionează.
Uneori eram în dubii, dacă anul trecut mă simțeam uneori depășită de câte am de făcut, de anul acesta nu aș fi trecut fără un abonament la psihiatrie. Am noroc de profesori înțelegători, altfel chiar mi-aș fi pierdut dorința de a mă ridica din pat dimineața.
Îmi e dor de colegi, de copiat la teste, de crizele de râs interminabile ale colegei de bancă. Îmi e dor să simt că aparțin unui colectiv, să-mi trăiesc cu adevărat experiența de liceu. Dar dacă eu nu pot să o am, sper că generațiile viitoare vor fi mai norocoase.
Vreți să închideți școlile din nou? Bine, atunci închideți și barurile, cazinourile, cluburile.
Sau acum vă este frică de unde vom ajunge cu economia? Trebuia să vă gândiți la asta înainte să închideți restaurantele.
Educația a decăzut în fața viciilor. Dacă nici cultură nu avem, mai avem ceva?
Bun articol!