Acasă Național Ioan Stan: „Guvernul Orban, mai periculos decât virusul!”

Ioan Stan: „Guvernul Orban, mai periculos decât virusul!”

0
Ioan Stan: „Guvernul Orban, mai periculos decât virusul!”
Ioan Stan

Senatorul Ioan Stan, liderul PSD Suceava, a declarat că actualul Guvern PNL este mai periculos decât coronavirusul prin acțiunile sale. Acesta susține că fiecare zi în care Orban și guvernul său sunt în fruntea României înseamnă mai mulți morți, mai multe îmbolnăviri, mai mult rău în general pentru fiecare român în parte.

„În timp ce românii suferă, acești iresponsabili fură cu aroganță criminală și umflă buzunarele clientelei sale politice”, susține Ioan Stan.

„Nu o spunem noi, ci Comisia Europeană, care ne arată că datoria publică va ajunge la 63,2% din PIB în anul 2022. Rezolvarea problemelor punctuale și de actualitate exclusiv pe datorie nu aduce cu sine decât pericolul unei crize viitoare. Fără restructurare economică și cu risipa bugetară, fără abordare strategică, ci doar cu măsuri electorale, România este condamnată la criză”, adaugă senatorul, citat de Monitorul de Suceava.

„Pe 6 decembrie nu doar producătorii români alungați din piețe afară, în frig, vor avea posibilitatea să le arate lui Klaus Iohannis și PNL ce înseamnă noțiunea de <dreptate>. Ci toți românii! Practic prin votul lor vor decide dacă România se va afunda în criza sanitară și economică, cu un guvern liberal incompetent la conducere, sau se va vindeca. De votul lor va depinde viața lor, sănătatea lor, locul lor de muncă, viitorul copiilor lor”, sunt cuvintele politicianului.

„Din punctul nostru de vedere, Guvernul Orban e mai periculos decât coronavirusul”, mai spune Stan.

Liderul social-democrat consideră că, prin măsurile luate, guvernul rănește poporul român mai rău decât pandemia în sine.

Sursa foto: suceava-smartpress.ro

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.