În urma ședințe ținută astăzi, 2 februarie, s-a decis că școlile se vor redeschide de luni, 8 februarie. Atunci elevii încep semestrul al doilea.
Această decizie a fost luată de președintele Klaus Iohannis, premierul Florin Cîțu, reprezentanți ai ministerelor Sănătății și Educației și Institutului Național de Sănătate Publică.
Președintele Klaus Iohannis a spus că pandemia nu s-a terminat, dar că trendul este descendent.
„Începând de luni majoritatea copiilor merg fizic la școală. Trebuie să respectăm și situația din fiecare localitate și pentru fiecare școală trebuie luate măsuri foarte stricte”, a spus președintele României.
El a prezentat scenariile pentru deschiderea școlilor, începând de luni, în fiecare localitate:
În localitățile cu puține cazuri de Covid-19, în scenariul verde, toți copiii merg la școală.
În localitățile cu scenariul galben, merg la școală elevii de grădiniță și din clasele I-IV și elevii de clasele a opta și a 12-a.
În localitățile cu scenariul roșu merg la școală fizic doar cei din grădinițe și clasele I-IV.
Nu se vor efectua activități didactice în localitățile care sunt în carantină.
Sursa foto: b1.ro