Aflat la un pas de catastrofă, un șofer a reușit să evite coliziunea cu un vehicul, ajungând însă într-un gard.
Într-o comună din Bacău, mai exact comuna Agăș, drumul unui bărbat cu propria sa mașină s-a terminat într-un gard. Acesta a fost la un pas de a provoca un accident cu o mașină. Șoferul celui de al doilea vehicul nu s-a asigurat corespunzător.
Depășind pe linie continuă, acesta a observat că mașina pe care o depășea efectuează manevra spre stânga, dorind să o ia pe un drum lăturalnic. Astfel bărbatul fusese nevoit să iasă din decor, ajungând să distrugă un gard.
Oamenii aflați în vecinătate au venit în ajutor, însă din fericire, nimeni nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. Poliția ajunsă la locul întâmplării a întocmit un dosar penal deschis pentru stabilirea vinovatului.