Acasă Local Maraton de furturi al unui grup de hoți din Suceava

Maraton de furturi al unui grup de hoți din Suceava

0

Record chiar și pentru profesioniști! Un grup format din trei tineri din județul Suceava, deja cercetați penal pentru opt furturi, au fost puși sub acuzare pentru alte cinci astfel de cazuri.

Faptele au fost comise în luna august a acestui an. Daunele au fost cauzate unor firme de transport persoane, magazine, dar și o societate de asigurare.

Cei trei tineri, în vârstă de 21, 28 și 17 ani, sunt deja arestați pentru opt furturi, dar pedeapsa ar putea fi mai mare după ultimele cercetări ale polițiștilor, care au descoperit alte cinci fapte de furt. Întrucât totalul a ajuns la 13, situația lor s-a complicat.

Conform Monitorul de Suceava, făptașii au acționat între 28 iulie și 7 septembrie.

Se presupune că numărul de furturi săvârșite ar fi mai mare. Biroul Investigații Criminale din cadrul Poliției municipale Suceava va continua cercetările.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.