Scena românească mai pierde un actor de mare valoare. La 87 de ani, Ion Dichiseanu a încetat din viață. Potrivit Mediafax, acesta a decedat la spitalul Floreasca.
Marele actor a murit joi după-amiază, undeva în jurul orei 15:00. Acesta era internat în spital de luni bune, crezându-se că era infectat cu COVID. Totuși, s-a descoperit că Dichiseanu era infectat cu o bacterie care i-a cauzat o pneumonie bilaterală.
„În fiecare zi sun, cred că bietul personal medical de acolo s-a săturat să îmi audă vocea, să spun că sunt eu și cum se mai simte tata”, a scris nu demult Ioana, fiica lui Ion Dichiseanu, pe rețelele sociale. Tot ea afirmă că starea tatălui său s-a agravat din cauza medicilor.
Actorul Ion Dichiseanu a avut o carieră extrem de bogată în teatru și film. Născut la Adjud, acesta a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, Facultatea de Teatru din București în 1959. Fiind considerat unul dintre sex-simbolurile României, a avut numeroase roluri în cinematografie, teatru de televiziune, dar și teatru radiofonic.