Minunile Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, care au fost și vor fi mărturisite de credincioși, vor fi tipărite într-o carte

0
254

Cu binecuvântarea  Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, Sectorul Cultural al acestei arhiepiscopii și-a propus redactarea unei noi lucrări în care să fie consemnate minunile săvârşite de către Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava în ultimii ani. De aceea, credincioșii sunt rugați să consemneze în scris minunile pe care le-au simțit în urma rugăciunilor și a închinării cu evlavie la sfintele moaște ale Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava.

Aceste mărturisi pot fi depuse într-o cutie special pregătită lângă racla cu sfintele moaște, care se află la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”, din municipiul Suceava. Însă aceste mărturisiri pot fi trimise și în format electronic către Centrul Eparhial – Sectorul Cultural pe adresa de email a consilierului cultural, preotul Constantin Oprea: constantin.oprea@arhiepiscopiasucevei.ro.

Cartea va urma să se numească „Minunile Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava”.

„Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, născut în jurul anului 1300 în Cetatea Trapezunt, a suferit moarte de martir, pentru că nu a vrut să se lepede de dreapta credinţă, în jurul anului 1330, în Cetatea Albă din sudul Basarabiei.

Minunile săvârşite imediat după martiriul său l-au determinat pe domnul Alexandru cel Bun al Moldovei să aducă sfintele lui moaşte la Suceava, la începutul domniei sale. Vestea minunilor pe care moaştele Sfântului Ioan cel Nou le-au înfăptuit în decursul timpului au străbătut întreaga lume ortodoxă.

Tradiţia istorică şi mărturiile consemnate în cărţile ce s-au scris despre viaţa şi mucenicia Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava surprind noianul binefacerilor primite de creştinii care i-au cerut ajutorul. Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava este o permanenţă spirituală în viaţa noastră, fiindcă pe cei osteniţi îi odihneşte, pe cei slabi îi întăreşte, pe cei întristaţi îi mângâie, pe cei căzuţi îi ridică, dându-le curaj şi încredere. Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, patronul şi ocrotitorul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, este prezent în mijlocul nostru prin sfintele sale moaşte, aducându-ne pace, bună voire şi mângâiere, întărindu-ne în credinţă şi chemându-ne la fapte bune, pornite din dragoste şi din recunoştinţă”, precizează pr. Constantin Oprea, consilier cultural, și pr. arhimandrit Valerian Radu, Eclesiarh al Catedralei Arhiepiscopale „Sf. Ioan cel Nou de la Suceava” într-un comunicat pe site-ul arhiepiscopiei.

Prin urmare, vă rugăm să trimiteți către arhiepiscopie minunea pe care Sfântul Ioan v-a făcut-o, fiindu-i astfel recunoscători pentru binefacerea revărsată asupra voastră, rugandu-l totodată să mijlocească înaintea Domnului pentru noi.

Sursă imagine: Monitorul de Suceava

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here