Nuvela „Moara cu noroc” de Ioan Slavici, apărută în anul 1881, este o operă realist-psihologică, cu spirit moralizator, prin care autorul critică lipsa de valori spirituale ale omenirii. Protagonistul, Ghiță, este un personaj complex, care, în contextul unui mediu nefavorabil, își schimbă în mod radical personalitatea. Acesta reprezintă imaginea omului distrus de slăbiciuni.
Statutul social al acestuia se modifică pe parcursul nuvelei și subliniază evoluția personajului. Inițial, acesta este un cizmar sărac și tată de familie, pe umerii căruia apasă toată responsabilitatea bunăstării acesteia. Acest lucru îl încurajează să fie nemulțumit de situația lui socială și materială, ce conduc la luarea în arendă a cârciumii de lângă Moara cu noroc, în speranța că, astfel, va asigura familiei un trai mai bun. Schimbarea statului de la cizmar la cel de cârciumar atrage, după sine, pe de-o parte, o îmbunătățire materială considerabilă, dar care, pe de altă parte, va avea un mare impact la nivelul statutului psihologic și moral.
Din punct de vedere psihologic, Ghiță este marcat de un conflict interior între dragostea pentru Ana și dragostea pentru bani. Cele două voci interioare îi influențează modul de gândire în funcție de circumstanțe. Mentalitatea lui este într-o continuă metamorfoză pe tot parcursul nuvelei, acesta fiind inițial un caracter puternic, ce nu se lasă influențat de alții, însă devine, pe final, taciturn, închis, necomunicativ și preocupat excesiv de imaginea lui în ochii celorlalți.
Statutul moral al protagonistului cunoaște, de asemenea, o profundă metamorfoză. Personaj dominat de ambiție, aceasta se transformă dintr-un element susținător al afacerii lui într-o carență morală, folosită strict pentru sporirea averii. Ghiță devine treptat un om lacom, obsedat de câștig și lipsit de moralitate, fiind dispus să facă orice pentru a-și proteja veniturile. Devine criminal, omorându-și soția infidelă, în ciuda faptului că era direct responsabil de comportamentul ei.
Ghiță începe să își perceapă familia drept piedică în calea evoluției sale și a îmbogățirii, fapt ce denotă un prim moment al dezumanizării. Acesta conștientizează atât beneficiile luării cârciumii în arendă, cât și faptul că bunăstarea lui și a familiei lui depind de voința lui Lică Sămădăul. Prinzând gustul câștigului, protagonistul dorește să rămână la Moara cu noroc o vreme: „vedea banii grămadă înaintea sa… de dragul acestui câștig ar fi fost gata să-și pună pe un an, doi capul în primejdie”. Deoarece este conștient că acest lucru îi pune în pericol familia, acesta se gândește că i-ar fi fost mai ușor dacă nu ar fi avut familie „Ghiță întâia oară în viața lui ar fi voit să n-aibă nevastă și copii”.
Punctul culminant al dezumanizării sale este când acesta ajunge să fie dispus să facă orice pentru a se răzbuna, folosind-o pe Ana drept momeală pentru a se asigura că Lică nu părăsește cârciuma. Ajuns pe ultima treaptă a degradării morale, Ghiță își aruncă soția în brațele lui Lică. Dezgustată de atitudinea lui Ghiță, care s-a îndepărtat de familie, Ana cedează avansurilor lui Lică. Dându-și seama de infidelitatea acesteia, protagonistul o ucide din gelozie, deși era aproape deplin responsabil de acest deznodământ. Ulterior, și el este ucis de Răuț la ordinul lui Lică.
Personajul este caracterizat în mai multe moduri, treptat, pe parcursul nuvelei, evidențiindu-se degradarea lui morală și, inevitabil, distrugerea lui. Naratorul omniprezent și omniscient îl caracterizează direct, urmărindu-i transformările și lupta interioară: „de tot ursuz”, „se aprindea pentru orice lucru de nimic”. Lică Sămădăul și Ana contribuie, prin vorbele lor, la construirea unui profil psihologic. Lică îl consideră om de nădejde: „dacă te-aș avea tovarăș pe tine, și de dracu și de mumă-sa”, iar Ana îl descrie ca fiind lipsit de personalitate și tărie de caracter: „Ghiță nu-i decât muiere în haine bărbătești”. Totodată, monologul interior al personajului evidențiază unele trăsături psihologice. Acesta își conștientizează slăbiciunile, dar nu și le asumă, punându-și lipsa de caracter pe seama divinității: „Ei ce să-mi fac?… așa m-a lăsat Dumnezeu!”. Astfel, se conturează un personaj care inițial era harnic, bun, gospodar și familist, dar care se transformă într-un bărbat fricos, laș și răzbunător, ceea ce îl distruge în final.
Conflictul dintre personaje vizează o ciocnire de interese, un dezacord. Acesta este dublat de puternice conflicte interioare. În plan extern, conflictul dintre Ghiță și Lică este de natură economică, generat de dorința amândurora de câștig, însă Ghiță este măcinat și de un puternic conflict interior. Prins într-o dilemă morală, acesta oscilează între dorința de a rămâne un om cinstit, respectat și ispita îmbogățirii ușoare alături de Lică. În final, acesta este prins în confruntarea dintre conștiința valorilor autentice și slăbiciunile care ajung să-i controleze viața, fapt ce reliefează caracterul psihologic al nuvelei.
„Moara cu noroc” este o nuvelă realist-psihologică în care arta construirii personajelor este dublată de un spirit moralizator, Slavici afirmând că rostul scrierii a fost îndrumarea spre o viață în armonie cu valorile firii omenești.
