Municipiul Rădăuți, primul din România cu șosea de centură inelară, după Capitală

0
121
Rădăuți
Rădăuți
Timp de citit: < 1 minut

Municipiul Rădăuți va fi primul din România, după București, care va avea șosea de centură inelară. Președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat că șoseaua va fi dată spre utilizare într-o săptămână.

„Practic municipiul Rădăuţi este încercuit de această centură şi este un lucru extraordinar”, a declarat președintele PNL Suceava.

Potrivit Obiectiv de Suceava, șoseaua măsoară 16,5 kilometri. În plus, proiectul mai include și șapte sensuri giratorii, șapte poduri și două pasaje. Flutur a ținut să le mulțumească celor de la CNAIR, dar și constructorilor, pentru munca depusă.

Alături de șeful administrației locale, la fața locului au fost prezenți și deputatul Dumitru Mihălescul, primarul din Rădăuți Bogdan Loghin, și șeful de la Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași.

„Ne bucură faptul că firma care a realizat lucrările a ţinut un ritm susţinut și ne prinde sfârşitul de an cu centura finalizată. Eu vreau să îi felicit şi săptămâna viitoare sper că se va circula pe această centură. Este un câştig uriaş pentru Rădăuţi şi pentru toată zona din jurul Rădăuţiului. Asta înseamnă dezvoltare economică”, a mai precizat Gheorghe Flutur. Toate costurile se ridică la 90 de milioane de lei.

Sursa foto: Obiectiv de Suceava

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here