O bătrână moartă a „așteptat” ore întregi în curtea Spitalului Botoșani

0
257
bătrână

Incident sub orice critică la Spitalul de Urgență Botoșani. O bătrână moartă a zăcut ore în șir în curtea spitalului, fără să fie băgată în seamă de nimeni!

Femeia avea 61 de ani și a zăcut în curtea spitalului timp de două ore, până să îi fie ridicat cadavrul.

Soțul femeii a cerut ajutorul unui ambulanțier ca să o ducă pe bătrână acasă. Atât ea, cât și bărbatul ei, erau cunoscuți pentru că frecventau spitalul.

„Am rămas blocat. Nu ştiam dacă e o glumă. M-a dus şi mi-a arătat-o, după staţia de oxigen, era acoperită cu câteva pături. Nu m-am apropiat mai mult, dar am mers la spital şi am anunţat personalul, gardienii, chiar şi pe cineva de la ambulanţă”, a spus ambulanțierul pentru Monitorul de Botoșani, citat de Observator.

La Spitalul Botoșani a ajuns o echipă de criminaliști, care a început o anchetă. Astfel, se încearcă stabilirea circumstanțelor morții femeii.

„Cadavrul a fost ridicat în vederea efectuării autopsiei. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă. La definitivarea anchetei se va propune o soluţie procedurală”, spune purtătorul de cuvânt al IPJ Botoșani, Delia Nenișcu.

Sursa foto: Monitorul de Botoșani

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here