O femeie de 62 de ani, beată la volan, a ajuns cu mașina în șanț

0
279
beată
Timp de citit: < 1 minut

O femeie în vârstă de 62 de ani, din Fundu Moldovei, a ajuns cu mașina în șanț din cauza stării de ebrietate în care se afla. Duminică seară, în jur de ora 17.30, polițiștii de la Secția Rurală 11 Pojorâta au fost sesizați prin 112 despre faptul că pe raza satului Fundu Moldovei a avut loc un accident rutier.

La fața locului, pe drumul comunal Pârâul Cailor din comuna Fundu Moldovei, la marginea drumului județean 175, în șanț, a fost găsit un autoturism marca Peugeot, iar la volan se afla o femeie, identificată în persoana unei localnice în vârstă de 62 de ani. Aceasta era în vizibilă stare de ebrietate. Etilotestul a indicat concentrația de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Femeia a fost dusă de polițiști la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc, unde i s-au recoltat două mostre biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemie în sânge.

Polițiștii au deschis dosar penal pentru infracțiunea de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here