Aroganțele lui Pelé continuă! După ce nu a putut să accepte faptul că recordurile i-au fost bătute de Ronaldo și Messi, acum se revoltă la FIFA!
Vineri seară, au apărut cardurile speciale TOTY (Echipa Anului) la FIFA 21.
Printre aceste carduri se numără și Cristiano Ronaldo, starul lui Juventus. Acesta l-a depășit recent pe brazilian în clasamentul marcatorilor oficiali all-time. Lista tuturor cardurilor e mai jos:
Ei bine, Pelé a avut și el un cuvânt de spus în ceea ce privește echipa anului la FIFA 21. Fostul atacant e revoltat până la Dumnezeu de faptul că nu a primit și el un card.
„Este inadmisibil! Îi pui pe Ronaldo și Lewandowski, care au dat doar vreo 30-40 de goluri în 2020, și mă lași pe mine, o legendă, pe dinafară! Am dat pe puțin 300 de goluri în curte, apoi mai sunt cele date la FIFA, de care v-am mai povestit. Incedibil cum ipocriții își bat joc de valori în goana după bani. Sper să vă pice serverele, nesătuilor!”, se plânge Pelé.
Totuși, fostul mare fotbalist s-a liniștit când a văzut că nici Leo Messi nu prinde lista, argentinianul fiind a doua cea mai mare absență. Știm cu toții cine e pe primul loc.
Citește aici o altă satiră despre Pelé, care a venit cu o reacție șocantă după ce Ronaldo l-a depășit în clasamentul golgheterilor all-time.
Sursa foto: elcomercio.com