Un accident în urma căruia a rezultat decesul unei persoane s-a produs la Fălticeni. Incidentul s-a produs în această seară, în jurul orei 17:45.
Bărbatul, un localnic în vârstă de 69, a fost lovit de un autoturism în zona unei treceri de pietoni. O ambulanță a fost chemată la locul incidentului. Medicii au încercat efectuarea manevrelor de resuscitare, însă loviturile suferite au fost incompatibile cu viața.
Zona cu pricina este iluminată public, există semne de circulație, însă marcajele stradale nu sunt foarte vizibile.
Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili dacă victima a traversat prin loc nepermis, ori nu s-a asigurat la trecere.
Sursa foto: Cronica de Fălticeni