Poliția rutieră Suceava a aplicat o sancțiune record unui tânăr de 20 de ani. Pe baza unor numeroase abateri care contravin Codului Rutier, agenții i-au aplicat o amendă cumulată de 20.880 de lei.
Bărbatul ar fi încălcat legea de 16 ori, potrivit publicației locale Monitorul de Suceava. Printre delicte se numără viteza excesivă, circulând cu mai mult de peste 100 de km/h în localitate, intrare pe contrasens și fără opriri la semnal. Abaterile au fost înregistrate la ore diferite și la indicatori kilometrici diferiți, conform sursei citate.
”În noaptea de 1 spre 2 septembrie a.c., puțin după ora 0.00, un echipaj de la Biroul Drumuri Naționale al Serviciului de Poliție Rutieră Suceava, care se afla pe raza comunei Dărmănești, unde acționa cu radarul, a fost depășit de un BMW 320 D, condus cu viteză excesivă. Șoferul a depășit mașina de poliție în zona cu marcaj de linie continuă, continuându-și drumul cu viteză spre municipiul Suceava. Polițiștii din echipaj au plecat imediat în urmărire, solicitând totodată sprijin prin stație altor colegi”, informa Poliția Rutieră Suceava, la momentul respectiv.
Tânărul, originar din localitatea Siret, județul Suceava, a încălcat legea chiar dacă echipajele de poliție erau după el de aproximativ 70 de kilometri. În consecință i-a fost suspendat carnetul de conducere și a primit și un proces verbal de sancționare în valoare de 20.880 de lei. A fost trimis în judecată în stare de arest preventiv, fiind acuzat de infracțiuni de ultraj și una de distrugere, comise în timp ce era urmărit de polițiști.
Poate contesta această sancțiune record de sancționare a permisului de conducere. În legătură cu cel în care va fi judecat pentru ultraj, unde se bucură de prezumția de nevinovăție, cazul va fi preluat de Judecătoria Suceava.