Prima reacție a lui BRomania, după ce s-a vehiculat că ar fi fost prins drogat la volan

0
698
Celebrul vlogger BRomania ar fi fost prins beat și drogat la volan / Sursa foto: stiridecluj.ro
Celebrul vlogger BRomania ar fi fost prins beat și drogat la volan / Sursa foto: stiridecluj.ro

Zilele trecute a tot circulat zvonul potrivit căruia cunoscutul vlogger Matei Dima, alias BRomania, ar fi fost prins beat și drogat la volan. Prin urmare, acesta a venit și cu o primă reacție, spunând că e mai bine să lase oamenii legii să își facă treaba.

„Nu pot să declar nimic momentan, că se preia și se schimbă, deja am și niște chestii care nu sunt adevărate, dar am zis măcar să o spun personal. Nu am nimic momentan să zic.

Nu declar nimic. Las organele de poliție să-și facă treaba. Până nu se stabilește clar ce s-a întâmplat, nu știu. Acum știți cum sunt oamenii, fiecare o să interpreteze în felul lui. Nu vreau să zic nimic, nici nu vă cunosc”, a spus BRomania pentru ObservatorNews.

Potrivit Antena 3, producătorul „Miami Bici” ar fi fost prins beat și drogat la volan în Brașov, pe DN1E.

„Polițiști din cadrul Poliției Stațiunii Râșnov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe».

În fapt, astăzi, 21 martie 2021, în jurul orei 15:30, polițiștii au oprit în trafic, pentru control, un bărbat, în vârstă de 33 ani, din județul Constanța, care conducea un autoturism pe DN1E, pe raza Stațiunii Râșnov din județul Brașov. La testarea conducătorului auto cu aparatul DrugTest rezultatul a fost pozitiv.

„Prin urmare, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a substanței psihoactive în organism. În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei”, spun polițiștii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here