privește-mă. clădirile se demolează și își spun povestea prin simplul fapt că devin ruine. un vas e scos de pe fundul mării și își arată distrugerea suferită prin faptul că devine o epavă.
privește-mă.
un copil se uită rătăcit în oglindă și se blamează pentru plecarea unui părinte, pentru suferința celuilalt. acel copil nu-și vede propriul chip, doar traumele lăsate în urma a ceea ce trăiește.
privește-mă. pe trupul meu sunt semne lăsate de timp, de rănile sufletești. nu pot să mai simt, mi-e frică. nu pot să mă încred, mi-e teamă.
privește-mă.
sunt întreg, dar sunt ruină, epavă. sufletul îmi e în comă.
privește-mă. vreau să îți vorbesc, dar cuvintele nu mă ajută. vreau să te cred, să te iubesc, dar trecutul nu mă lasă.
privește-mă.
și dacă nu mă vezi plângând, gândește-te că am făcut-o acum puțin timp la loc ferit de ochii lumii. dacă par rece, gândește-te că ascund în mine cenușa care a rămas după atât de multe gânduri și sentimente care au luat foc.
privește-mă. O clipă îți cer.
privește-mă.
și apoi pleacă. nu-mi sta în cale. caut ce am pierdut. mă caut pe mine. și nu vreau să te rănesc.