Scandal după demiterea lui Voiculescu: „De acum, Cîțu nu mai are susținerea USR”

0
222
Florin Cîțu l-a demis pe Vlad Voiculescu din poziția de ministru al Sănătății / Foto: Digi 24
Florin Cîțu l-a demis pe Vlad Voiculescu din poziția de ministru al Sănătății / Foto: Digi 24
Timp de citit: 2 minute

Coaliția de guvernare e pe un butoi cu pulbere după ce premierul Florin Cîțu a decis să îl demită pe Vlad Voiculescu din funcția de ministru al Sănătății. Evident, USR-PLUS a venit cu o poziție oficială, în care se precizează clar că actualul premier nu mai beneficiază de susținerea celorlalți membri ai coaliției.

„Birourile Naționale ale USR și PLUS, reunite, au decis în ședința de urgență de astăzi următoarele:
Demiterea ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, este o decizie unilaterală și imatură a premierului Florin Cîţu care pune sub semnul întrebării capacitatea domniei sale de a conduce un guvern de coaliție funcțional. A luat o decizie în mod unilateral, ceea ce este împotriva spiritului în care am format această Coaliție de guvernare. De la bun început am decis să lucrăm în echipă pentru a reforma România și până azi așa au fost luate deciziile comune.
Din acest moment, Florin Cîțu nu mai are susținerea Alianței USR PLUS pentru rămânerea în funcția de prim-ministru.
Încă din prima zi a mandatului său, Vlad Voiculescu a început un proces de reforme pentru realizarea cărora s-a angajat întreaga coaliție, inclusiv domnul Cîțu, atunci când a primit invitația de a-și asuma rolul pe care încă îl deține.
Amintim între acestea: transparența actului de guvernare, demararea procesului de depolitizare în sănătate, aducerea de profesioniști la casele de asigurări de sănătate și demararea procedurilor necesare construirii de spitale noi.
În al doilea rând, anunțul privind preluare a interimatului de la Sănătate este făcut fără consultarea USR PLUS. Și aceasta este o dovadă de lipsă de responsabilitate politică într-un moment foarte greu pentru țară.
Florin Cîțu l-a demis unilateral pe Vlad Voiculescu fără nicio evaluare, făcând jocul celor care frânează de trei luni reformele din programul de guvernare pe care l-am agreat și votat împreună.

Alianța USR PLUS își dorește să rămână într-o coaliție de guvernare care își asumă reforme, nu una în care doar le aprobă dar nu le și face.

Cerem de urgență o ședință a Coaliției pentru a discuta retragerea sprijinului politic pentru premierul Cîțu”, au scris pe pagina de Facebook cei de la USR Tineret.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here