Storytime: Cum mi-am pierdut buletinul la examenul dintr-a opta?

0
219
Cum mi-am pierdut buletinul la examen
Timp de citit: 4 minute

Ai spune că, în 16 ani și-oleacă de existență, n-ai timp să faci boacăne semnificative. Pe naiba! O auzeam pe profa de mate în clasa a opta cu vrăjeli de tipul „nu veți uita niciodată acest examen”. Păi chiar că nu l-am uitat, doamna, că mi-am pierdut buletinul atunci!

Da, eu și Smiley ce mai facem de astea. But that’s obviously not the point.

Din fericire, eu mai știu de unde vin și cine sunt, așa că dați-mi voie să vă povestesc o întâmplare care o să-și facă loc, mai mult ca sigur, în caietul pățaniilor nefericite din viața mea.

Sfat: citește întâmplarea următoare în timp ce asculți piesa asta. Promit că merită, ai încredere!

După cum probabil v-ați dat seama, faza cu buletinul s-a întâmplat cu prilejul marelui bau-bau din gimnaziu, Evaluarea Națională. Sau „capacitatea”, în limba boomerilor. Îmi amintesc că era exact prima probă, cea de Limba Română. Mama, ca orice femeie grijulie și îngrijorată, evident că mă bate la cap de cu trei zile înainte: „grijă la buletin, la telefon, vezi să nu uiți ceva pe-acolo”.

Obișnuita poveste cu „da mama, da, da, da, bine” și dus am fost.

Intru în școală fără să am o idee despre ce urmează să se întâmple ulterior, și mă îndrept spre sala de bagaje. Nu intru imediat, ci mă opresc în fața ușii să mai discut cu colegii care ajunseseră deja. Știți voi, ce-s ăia diftongi, definiția genului dramatic, nebunii de astea de le mănâncă olimpicii la micul dejun.

Long story short, am intrat în sală, am dat proba la Română (sau m-a dat ea pe mine gata, n-o să știm niciodată), mi-am luat buletinul și am tăiat-o imediat spre sala de bagaje. Îmi iau telefonul și ce mai lăsasem acolo, o aștept pe doamna dirigintă să ne lase ceva broșuri mie și colegilor și plec din școală fericit că manșa tur din finala Champions League pe sate s-a terminat.

Doar că, în momentul în care am părăsit incinta școlii, am rămas fără o parte din mine, fără un element care mă definea ca om, ca persoană. Și asta la modul cel mai puțin poetic, pentru că am realizat ulterior că n-am buletin. Poate sunt eu paranoic și nu îl simt în portofel. Mă uit în portofel, nimic. În buzunare, nici atât. În ghiozdan cred că găseam orice, inclusiv autonomia ungurilor de la noi, dar nici urmă de buletin. Evident că nu mi-am dat seama din prima că treaba e serioasă și m-am uitat și eu superficial pe drum, să zic că-l caut.

Mă duc și la femeia unde stăteam în gazdă, pentru că trecusem pe acolo și poate-poate l-am uitat în sufragerie. N-a fost să fie, nu era nici acolo. Abia ăla a fost momentul în care mi-am trântit o mare palmă în cap și mi-am spus, în sinea mea, pe un ton calm, specific moldovenilor: „Grijania ta de prost, ți-ai pierdut buletinul!”.

Încet, încet, panica a început să mă asalteze cum l-a asaltat Demba Ba pe Colțescu.

Mă duc spre autogară cu pași la fel de mari ca șansele românilor să mănânce colivă la pomana lui Iliescu. Pun mâna pe telefon și o sun pe doamna mama, poate vrea și ea să știe ce băiat deștept are. Evident că mai bine îl puneam pe Thor să mă trăsnească cu ciocanul lui decât să ascult ocara mamei. Dar, până la urmă, în conformitate cu principiul inovator românesc numit „vulpea dacă n-ajunge la struguri zice că-s acri”, am început să văd situația cu alți ochi. În sensul că oricum aveam față de vânzător de pepeni de la Dăbuleni în buletin, așa că nu strica dacă îmi făceam altul.

Cu o așa perspectivă senină asupra vieții, am luat liniștit microbuzul și m-am dus acasă. Acolo, mama încă voia să-mi dea în cap cu Turnul Eiffel, bunică-mea râdea de mine, totul normal, aș spune. Noroc că venise o vecină și mai renunțaseră la grija mea.

În aceeași zi, mântuirea și salvarea.

Ca un făcut, după ce se hotărăște mama că, până la urmă, nu e moarte de om de la un buletin nou, primesc un mesaj de la o colegă:

Salvarea mea! Abia atunci mi-am explicat complet firul poveștii. După ce am ieșit din sala de examen, m-am oprit să discut subiectul cu ceilalți colegi. Eu, dintr-un oarecare tic nervos, mereu tind să mă sprijin de ceva, așa că mi-am lăsat accidental buletinul acolo. L-am recuperat la următoarea probă, la Matematică, another happy end.

Dacă se nimerește cineva de clasa a opta care citește asta, ascultați aici sfat. Legați-vă buletinul de mână cu orice, elastice, lanțuri, fir de aur, doar legați-l. Nu vreți să trăiți filmul ăsta, credeți-mă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here