Suceveanul talpă iute – 5 infracțiuni în 4 ore

0
370

Un tânăr în vârstă de 23 de ani din județul Suceava e demn de un rol principal în filmele americane de tragi-comedie: potrivit IPJ Suceava, în doar 4 ore, tânărul a comis nici mai mult, nici mai puțin de 5 infracțiuni. După o beție sănătoasă, curajosul tânăr a intrat în curtea unor localnici și a furat una din mașinile familiei. După nici 2 km de condus a lovit mașina, spun proprietarii. Cum alcoolul te face mai curajos decât e necesar, acesta s-a întors și a furat și cea de-a doua mașină a familiei. Făcând cursă cu stâlpul, cel din urmă a renunțat și s-a oprit în fața lui. Exact, a lovit și cea de-a doua mașină a familiei de un stâlp.

Cum i s-a părut că nu are destul, tânărul s-a apucat de furat. A spart două case. A început cu casa de unde a sustras mașinile: proprietarii fiind plecați, i-a fost ușor să își facă de cap; a sustras câteva bunuri personale (bijuterii) și o sumă de bani. La a doua casă a fost ceva mai curajos: a furat cu proprietarul de față. Păgubita a declarat pentru PRO TV că i-a stricat broasca ușii, apoi s-a făcut nevăzut cu pensia bătrânei, mai exact cu suma de 700 de lei.

La sosirea polițiștilor, spune Ionuţ Epureanu, purtător de cuvânt al IPJ Suceava, tânărul era rănit, așa că a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Toată reputația de băiat muncitor a tânărului s-a dus pe apa sâmbetei, însă pe aceeași apă a venit dosarul penal pentru distrugere, conducere sub influența băuturilor alcoolice și furt.

Ce pot spune, energizantele îți dau aripi și alcoolul în exces dosar penal.

Sursa: PRO TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here