
Ce frumos era fotbalul înainte de pandemie… Cu toții ne bucuram de faptul că 20 de inși (nu pun la socoteală portarii) fug în mod magic după o minge. Fie din tribune, fie din fața monitoarelor. Urmăream cum jucătorii noștri favoriți câștigă meci după meci și ne bucuram de câte o echipă care mai răsărea în mod surprinzător peste cele mai mari nume (vă amintiți acel Ajax din 2019?). Acum, cele mai tari echipe din Europa au decis să-și ia mingea și să se izoleze în Superliga lor proprie.
Te numeri printre cei care sunt paraleli cu tot scandalul provocat în fotbal în ultima perioadă? Hai să te luminez eu.
12 dintre cele mai mari cluburi de pe continentul nostru au hotărât să își înființeze propria competiție, condusă de patronii lor, Superliga Europei. Vor participa 20 de echipe, 15 fondatoare (știm 12, ne mai trebuie 3) și 5 care se vor schimba de la an la an, în funcție de performanțe. Real, Barcelona, Atletico, Inter, Juventus, Milan, City, United, Liverpool, Chelsea, Spurs și Arsenal sunt echipele despre care știm că vor lua parte la această șaradă numită Superliga Europei.
Și totuși, de ce ar lua parte echipe precum Real, Barça și Juve la așa ceva?
Sunt două motive mari și late. Unul, banii. Jurnalistul Fabrizio Romano spune că proiectul va primi 3.5 miliarde de euro pentru infrastructură, deci vorbim de premii groase rău pentru ăia care câștigă. Celălalt e faptul că UEFA vrea să schimbe formatul Champions League din 2024. 36 de echipe în loc de 32 și un „mini-campionat” unde s-ar juca mult mai multe meciuri decât în actualul format.
Apropo, încă un fapt interesant: președintele Superligii e Florentino Perez, cel care taie și spânzură la Real Madrid. Vicepreședintele e boss-ul de la Juve, Andrea Agnelli, care era și președintele Asociației Cluburilor Europene până acum câteva ore. Cu alte cuvinte, ei centrează, ei dau cu capul, își conduc propria lume izolându-se de prostimea din celelalte campionate.
Pe bune, imbecililor? Chiar vreți să distrugeți fotbalul cu totul?
Chiar vreți să luați farmecul nopților de marți și miercuri, în care așteptam cu sufletul la gură să vedem cele mai tari dueluri sau să ne bucurăm de surprizele echipelor mici? Pentru un pumn de bani, patronii chiar s-au dovedit dispuși să distrugă tot ce a mai însemnat tradiție în sportul rege. UEFA (alți incompetenți, dar vorbim altădată de ei) a anunțat că echipele vor fi excluse din orice competiție, INCLUSIV COMPETIȚIILE NAȚIONALE, iar jucătorii sunt în mare pericol să nu mai fie chemați la echipele naționale. Ei, și? Președinții ahtiați după bani nu par să aibă o problemă cu asta.
Sportul care altădată ne unea pe toți, acum ne separă, doar pentru că banii au început să ciripească cam mult printre noi. Bogații au ajuns să-și clădească propria Ligă a Campionilor, în timp ce alte echipe care ar fi putut produce surprize plăcute sunt lăsate pe dinafară doar pentru că nu au atâția dinero ca alții. De egalitate, fair-play și bucuria de a juca nici nu se mai pune problema.
Și, dintre toți, fanii sunt ăia care suferă cel mai mult.
Mai ales fanii echipelor care au ales să joace în Superliga aia a lor. Pentru că, să recunoaștem, vorbim de echipe de tradiție (să mă ierte Manchester City), care au scris istorie în Europa și în lume. Atâția ani de glorie, risipiți pentru câțiva saci cu euro…
Până una-alta, UEFA a suspendat Champions League și Europa League, poate-poate o dă la pace Ceferin cu Perez și ne mai bucurăm câțiva ani de fotbal ca lumea. Altminteri, abia aștept un West Ham-Betis în finală, să sperăm că n-o să fie așa plictisitor.