Joi seara, pe 21 ianuarie, în jurul orei 17:00 un grav accident rutier s-a produs pe Calea Unirii din Suceava, mai sus de Grupul Școlar. Acest accident s-a soldat cu decesul unui tânăr, cel care conducea mașina implicată în accident.
Un autoturism Mercedes condus de un tânăr de 23 de ani, din municipiul Suceava, a fost scăpat de sub control. Mai apoi a părăsit șoseaua și a intrat în coliziune violentă cu arborii de la marginea drumului. În urma coliziunii puternice cu copacii, șoferul a fost proiectat în afara mașinii.
În același timp, în momentul părăsirii părții carosabile, autoturismul a acroșat un pieton, un bărbat de 40 de ani care se afla pe trotuar. În uruma impactului cu arborii, autoturismul a fost cuprins de un incendiu.
La accident au intervenit două echipaje de descarcerare și ambulanțe SMURD. Acestea l-au preluat pe tânăr, care era în stare de inconștiență, și i-au aplicat manevrele de resuscitare, fiind transportat mai apoi la UPU Suceava.
Bărbatul de 40 de ani a fost mai norocos, el fiind doar ușor atins de autoturismul scăpat de sub control. Acesta a primit îngrijiri medicale la fața locului și a refuzat transportul la spital.
Din spusele unor martori, șoferul conducea cu viteză, schimbând benzile des pentru a se putea strecura printre celelalte mașini. În același timp, nu este exclusă și apariția unei probleme de natură medicală la șoferul aflat la volanul mașinii.
Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii cauzei exacte a accidentului. Aceștia vor să afle și dacă șoferul se afla sub influența băuturilor alcoolice. Totodată, aceștia au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”.
Sursa foto: svnews.ro