Taximetriști suceveni, amendați de polițiști pentru refuzarea clienților și condusul fără aparat pornit

0
245
taximetriști
Timp de citit: 3 minute

Taximetriștii care fac curse de la gară sau de la aeroport au fost sancționați de către cei de la Serviciul Județean de Transporturi Suceava.

Am aflat că un om ajuns în zona Sucevei ajunge să fie refuzat pe motiv că solicită o cursă prea scurtă. In alte cazuri află că are de platit 70-80 de lei pentru mai puțin de 15 km. Toate astea cu toate că legea taximetriei este destul de precisă.

Cursa fara aparat, altă tâlhărie a taximetriștilor.

În dimineața zilei de ieri, unul dintre polițiștii aflați de serviciu în gara de nord au sancționat 2 taximetriști cu amenzi de câte 1000 de lei. Cei doi au avut posibilitatea de a achita 500 de lei în termen legal. Aceștia au sosit in Gara Sucevei cu câte un client care au achitat câte 16, respectiv 12 lei. Mașinile nu aveau aparatul de taxă pornit și automat lampa pe roșu. Prin urmare nu au oferit bon fiscal. Unul dintre cele două autovehicule nu avea RCA valabil. Asta a dus la amendarea firmei cu 1000 de lei. De asemenea, agentul a efectuat și ridicarea plăcuțelor de înmatriculare.

De asemenea, amenzi au fost împărțite și la aeroport către taximetriștii cu lampa pe verde, adică liberi. Suma amenzilor în acest caz variază între 100 și 500 de lei. Polițistul are dreptul să rețină certificatul de atestare profesională a taximetristului, lucru care s-a întâmplat și acum.

„Într-o măsură am reușit să mai rezolvăm problema cu taxiurile la aeroport, în sensul că nu se mai refuză cursele atât de des. Pasagerul trebuie să meargă la primul taxi din coloană, să se uite dacă lampa verde este aprinsă și să se urce în mașină, nu să întrebe dacă taxiul e liber, să spună unde merge ori să întrebe cât costă cursa. Pasagerul trebuie doar să urce în mașină, să comande cursa și să se asigure că aparatul de taxat este pornit. În situația în care taximetristul refuză cursa, rugăm oamenii să ne sesizeze, direct în postul de poliție de la aeroport sau de la gară. Dacă se întâmplă ca un polițist să nu fie la acea oră acolo, putem lua măsuri și în baza unei fotografii, pe care clientul o poate face fără probleme taxiului, fiind vorba de spațiu public”, a explicat Marius Fecioru – agent șef.

Nici pasagerii care omit solicitarea bonului fiscal nu vor scăpa de amenzi.

Marius Fecioru este seful Postului de Politie Transporturi Aeriene din Aeroportul Suceava. Acesta spune că și clienții greșesc vizavi de taximetriști, nesolicitând bonul fiscal.

Acesta poate ajuta în cazul în care clientul este nemultumit sau uită ceva. Pe bon se află informații care sunt de mare folos în cazul unei reclamații.

„Vom trece la amendarea pasagerilor care coboară din taxi fără să aibă bon! Cea mai importantă obligație a clientului e să solicite. Mai ales să preia și să păstreze bonul la coborârea din taxi și să plătească costul cursei înscris pe bon. Cea mai ieftină cursă e cea cu bon”, transmit polițiștii de la Transporturi Aeriene Suceava

Clientii care nu dețin bon la coborârea din taxi sunt posibili amendați cu amenzi in valoare între 100 și 500 de lei.

Serviciul de taxi este tot mai evitat de către cetățeni în ultimul timp când vine vorba de gară sau aeroport din cauza încălcării regulilor de către șoferi.
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here