Throwback Thursday: despre Oracol sau Tinder-ul anilor 90’

0
339
Oracol
Timp de citit: 4 minute

Hello there, my fellow reader. Dacă ai ajuns aici și ai sub 20 de ani, sunt șanse să afli multe despre Oracol, cel care a dat startul poveștii de dragoste a părinților tăi din tinerețe. Dacă ai peste 20 de ani, îți urez nostalgie plăcută! 

Ce este un Oracol?

Conform DEX Online e un fel de profeție. În realitate, un oracol este un caiet care a definit adolescența oamenilor pentru câteva decenii bune. Nu există secrete, bârfe sau declarații de dragoste pe care să nu le găsești acolo. Ceea ce DEX-ul nu îți zice este încărcătura emoțională pe care o deține un simplu cuvânt. Du-te la maică-ta și întreab-o dacă își amintește; vezi cum i se luminează fața.

Prin ‘90 oamenii nu aveau Tinder, deci un prim pas clar nu însemna un swipe right. Pe atunci trebuia să depui efort pentru a atrage atenția persoanei de care îți place. Astfel, Oracolul, pe lângă faptul că era cel mai mișto mod de socializare, era și Cupidon. 

Multe povești de dragoste au început astfel. Pe atunci oamenii erau mai direcți. Nu umblau cu subtilități și vrăjeală ieftină. Scriau în caiet „De cine îți place?” și de voie, de nevoie, răspundea toată clasa. Era și mai funny când Anca punea întrebarea asta ca să-și dea seama dacă o place Radu și afla că de fapt o simpatizează pe Maria. Și să vedeți dezamăgirea de pe fața lui Radu când a văzut-o pe Maria de mână cu Sergiu prin parc. Câtă dramă…

Ce-i drept e mai ușor pe Tinder. Dai swipe right, schimbi două vorbe, un follow pe insta ceva și e gata combinația. Pe atunci trebuia să fii răbdător și motivat, altfel ți-o fura Sergiu. Era nevoie să stăpânești arta conversației, să o seduci cu flori, ciocolată, bilețele de dragoste, ieșiri prin parc și nu mai zic de gesturile afective în public. Normal, să știe și capra vecinului cu cine-i Maria. 

Până la urmă o cucereai pe fată.

Totul bine și frumos până îi citeai oracolul și vezi că scrie acolo „Top cei mai frumoși băieți din liceu” și apărea gelozia. Până la urmă nu ai fi vreun Matt LeBlanc să fii pe 1 în topul ei. Normal că e Ștefan, pe 2 Vlad și abia pe 3 apari tu. Și cum tot timpul răzbunarea a fost la modă, ce te gândești să faci? Scrii și tu în oracol un top cele mai frumoase fete și vezi cum îți dă florile pe foc și îl pune pe taică-su să te bată cu bâta de baseball (râzi tu, râzi, dar e bazat pe o poveste reală).

Chiar dacă Oracolul a legat povești de dragoste, să vezi cum le-a și dezbinat. Într-o zi a luat Maria oracolul cu ea acasă și l-a lăsat pe birou. Nu s-a gândit că șantajista de soră-sa o să cotrobăie prin lucrurile ei și o să-i zică mamei tot. Așa-s surorile mai mici, niște afurisite. Să fi văzut dezamăgirea din privirea maică-sii când a aflat ce face fata ei la școală în loc să învețe. Atunci a aflat ce-i aia durere din două puncte de vedere: fie că nu mai putea să se vadă cu Sergiu, fie că la fiecare lovitură, cureaua se simțea și mai tare. Dacă ți-a trebuit oracol…

Oricum, odată cu vânătăile, se diluau și sentimentele.

Că așa-i iubirea în liceu, trecătoare. Măcar a ieșit ceva bun din toată povestea asta. Radu și Sergiu au trecut peste și au rămas prieteni (bros before hoes, cum s-ar spune).

Așa că, dragul meu adolescent din 2020, învață de la părinții tăi ce-i aia iubire, ei știu mai bine. Dacă ți se pare că un follow pe Instagram te face vreun Don Juan, think twice. Depune și tu puțin efort, scoate-o la suc pe meet ca să-i arăți că ești un cetățean onorabil și respecți măsurile de protecție, cumpără-i un dezinfectant nou că-s scumpe al naibii, adaptează-te la vremurile pe care le trăim. Nu sta cu sandwich-ul în mână cu speranța că o să-ți răspundă la story, mori așteptând. 

Povestește-ne în comentarii cea mai mișto întâmplare cu oracolul din adolescența ta și vei apărea într-unul din articolele următoare. See ya’ next Thursday!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here