Șoc în fotbalul românesc! Turris Turnu Măgurele, echipă care a fost aproape de promovarea în prima divizie, se retrage din Liga 2!
Potrivit Digi Sport, Valentin Dragnea, băiatul lui Liviu Dragnea, nu va mai finanța echipa. Așadar, echipa nu mai are suport financiar.
Silviu Bogdan, care până nu demult a fost managerul general al echipei, a confirmat că săptămâna viitoare vor fi îndeplinite formalitățile. De asemenea, a confirmat faptul că antrenorul Eugen Trică va rămâne fără echipă.
„Am plecat de la Turris. De comun acord am încheiat colaborarea. Am fost anunțat că sponsorul principal al echipei și-a retras finanțarea. Săptămâna viitoare cei care sunt acum la club vor trimite o hârtie oficială la FRF pentru retragerea din campionat. Îmi pare foarte rău de această situație. Eugen Trică își va rezolva și el situația în câteva zile”, spune Silviu Bogdan.
Odată cu ieșirea din Liga 2, toate rezultatele echipei vor fi anulate. De asemenea, fiind calificați în optimile Cupei României, vor pierde la masa verde confruntarea cu Dunărea Călărași. Anul trecut, Turris Turnu Măgurele era la un pas de promovarea în Liga 1, dar a fost egalată de Rapid în ultima secundă a ultimului meci din sezonul trecut.
Sursa foto: Sport Pictures