Tragedie într-o familie din Șcheia, județul Suceava. Un băiat de 14 ani a fost găsit spânzurat de o balustradă din casa familiei sale.
Mama băiatului a sunat la 112, după ce fratele băiatului, în vârstă de numai 10 ani, a alarmat-o cu privire la faptul că băiatul de 14 ani se spânzurase cu un cordon. Între timp, tatăl și-a dezlegat de urgență băiatul. Cadrele medicale venite cu ambulanța SMURD l-au resuscitat pe băiat timp de mai multe zeci de minute. Eforturile lor au fost zadarnice, băiatul fiind declarat decedat.
Au venit și polițiștii, care au început cercetările. Aceștia au stabilit că părinții se aflau la etajul casei când au fost anunțați de către fiul de 10 ani că celălalt fiu stă spânzurat de balustrada scării din casă.
Cu ocazia cercetării la fața locului, s-a stabilit că decedatul prezenta la nivelul gâtului un șanț de comprimare de culoare violacee. A fost anunțat Serviciul de Medicină Legală Suceava în vederea efectuării necropsiei. Polițiștii au deschis dosar de cercetare în acest caz.
Părinții îndurerați se pregătesc de înmormântare, întrebându-se care ar fi motivul acestui gest spontan al fiului lor.
Dumnezeu să-l ierte…
Sursa foto: Playtech.ro