Un bărbat a mers pe jos 450 de kilometri după ce s-a certat cu soția

0
289

Un bărbat a plecat într-o plimbare pentru a se calma, după o ceartă cu soția. Acesta a parcurs peste 450 de kilometri înainte să fie oprit de polițiștii care supravegheau aplicarea măsurilor de carantină în orașul Fano.

Bărbatul de 48 de ani a mers pe jos timp de o săptămână după conflictul domestic. Polițiștii l-au găsit pe 1 decembrie mergând pe marginea unui drum național, la ora 2 dimineața.

 Bărbatul, locuitor al provinciei Como, a reușit să ajungă în Fano, un mic oraș, aflat la o distanță de 450 de kilometri distanță.

Polițiștii care l-au oprit pentru încălcarea regulilor de carantină nu au crezut că a venit tocmai din Como, însă după ce i-au verificat numele au aflat că un bărbat fusese dat dispărut de către soția sa cu o săptămână în urmă.

Presa italiană a declarat că bărbatul era obosit, însă părea lucid, și a recunoscut că nu și-a dat seama că a parcurs o distanță atât de mare. El a mai spus că a primit mâncare de la oamenii întâlniți pe drum în călătoria sa, pe durata căreia a mers în medie 65 de kilometri în fiecare zi. „Sunt bine, doar puțin obosit”

Soția acestuia, care a venit să-l ia de la poliție, a confirmat că bărbatul a ieșit din locuință în urmă cu o săptămână, după o ceartă, și nu mai fusese văzut de atunci.

A fost amendat însă cu 400 de euro pentru că a încălcat măsurile de carantină impuse de statul italian.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here