Un bărbat din Bacău și-a ucis iubita din gelozie, de față cu propria sa fiică

0
1012
bărbat din Bacău
Timp de citit: 2 minute

O crimă cutremurătoare a avut loc în județul Bacău. Un bărbat de 27 de ani și-a înjunghiat mortal iubita de 21 de ani într-o criză de gelozie, de față cu propria lor fiică!

Potrivit stirileprotv.ro, cei doi tineri erau împreună de câțiva ani. Aceștia aveau două fetițe de trei, respectiv cinci ani. Totuși, în urmă cu trei săptămâni, tânăra i-a spus că nu îl mai iubește și că vrea să se despartă de el, așa că și-a luat fetița mai mică și l-a părăsit, plecând în alt sat.

Totuși, bărbatul a continuat să o viziteze, iar joi a mers din nou la ea. Aceștia au discutat de față cu fetița de trei ani, care a ieșit ulterior în drum. Vecinii au aflat de la ea că a avut loc o tragedie.

„Fata mică a ieşit în drum şi a spus la soţia mea că tati tăiat mami, atât. Nu s-au certat, niciodată nu a dat o palmă în ea. Gelozie, atât. Degeaba le-am spus: băi, nu se poate unul cu altul, la revedere”, a declarat Vasile Marin, unchiul suspectului.

Ambulanța a ajuns prea târziu, echipajul găsind-o moartă pe tânără. Aparent, și fostul ei concubin ar fi încercat să se sinucidă, după ce a comis crima, fiind dus la spital. Medicii îl vor audia abia când starea lui de sănătate îi va permite.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here