Un fost preot bihorean, de negăsit după ce a fost condamnat la 9 ani de închisoare

0
285
preot
Timp de citit: 2 minute

Fostul preot al Bisericii Ortodoxe cu Lună din Bihor este condamnat la 9 ani de închisoare pentru evaziune fiscală. Prejudiciul pentru care este cercetat valorează 1.8 milioane de euro. Sentința a fost dată pe 11 februarie, dar bărbatul este de negăsit.

Ovidiu Pop a fost trimis în judecată în iulie 2014 Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, alături de asociatul său la firma „Varadia Bussines”, Kallos Lorand. Cei doi sunt acuzați că în perioada 2012-2014 cei doi au organizat un circuit evazionist în care au fost implicate mai multe firme-fantomă. Potrivit cercetărilor, cei doi cumpărau carne de la măcelării din Ungaria în numele societăților, carne pe care mai apoi o vindeau firmei Varadia Buisiness, însă afacerea era doar pe hârtie. Paguba calculată de anchetatori se ridică la 1,8 milioane de euro.

Într-un clip postat pe 16 martie pe YouTube, intitulat „Cât mai valorează viaţa unui om?”, fostul preot vorbește despre cum el a fost arestat 79 de zile pe perioada anchetei, iar alți criminali și violatori sunt în libertate.

„Una dintre marile întrebări fără răspuns pe care le am în această poveste, legată de judecătorul care promulgă sentinţa mea, este: cum se poate ca domnul judecător, cu un an înainte, să nu fi fost găsit apt pentru ocuparea unui post de conducere. El a fost găsit inapt din punct de vedere psihologic? Dar după ce în 2018 ies câteva sentinţe călduţe pe tavă, devine apt şi primeşte acest post, de preşedinte al Judecătoriei Salonta”, spune Pop în video.

Preotul încheie videoclipul spunând că dacă este nevoie, va merge până în Strasbourg sau Paris pentru a-și apăra dreptatea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here