Un român aflat în Marea Britanie a fost condamnat la 4 ani de închisoare după ce a înjunghiat o polițistă cu un pix.
Adrian Popa, în vârstă de 40 de ani, a atacat o polițistă care încerca să-l rețină. Agenta Alexandra Dobbs a intervenit în urma unui un apel cu privire la violența domestică, în localitatea Edgware, Barnet, și l-a găsit pe român ascunzându-se în grădina casei iubitei sale. L-a amenințat cu un aparat cu electroșocuri, dar individul a atacat-o cu pixul pe care i l-a înfipt în față. Femeia a rămas cu cicatrici în urma acestui fapt.
Procurorul de ședință a relatat atacul: „Polițista l-a auzit mârâind și a crezut că îl curentase, dar nu a putut să-l oprească pentru că era prea aproape de ea. Pentru o fracțiune de secundă a văzut pixul ieșindu-i dintre degetele strânse” a afirmat procuroarea Sarah Przybylska.
Polițista, care a suferit mai multe răni pe față, gât și umeri a depus mărturie în instanță, spunând că a rămas cu traume psihice.
Adrian a afirmat în apărarea sa că suferea de depresie și are „remușcări” după atac.
Sursa foto: Știrile ProTV