Un bărbat în vârstă de 28 de ani este cercetat penal după ce s-a urcat beat la volan, s-a răsturnat cu mașina într-un șanț și a încercat să se facă nevăzut, fugind de la locul accidentului. Martorii au sunat la 112, polițiștii căutându-l în scurt timp la locuința acestuia, din comuna Botoșana, datorită faptului că șoferul fugar și-a lăsat acestele în torpedoul mașinii.
Ilegalitatea s-a produs duminică dimineața în localitatea Arbore. Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Solca au fost sesizați în jurul orei 07:30 de către un bărbat din localitate de accidentul petrecut. Autoturismul era avariat în șanțul drumului DJ 178, din fața locuinței sale, iar șoferul care era sub influența alcoolului, a plecat de la fața locului.
Localnicul care sunase la 112 le-a povestit polițiștilor cum a auzit un zgomot, a ieșit în stradă și a văzut mașina răsturnată în șanț. În interiorul autoturismului se afla un bărbat necunoscut, pe care l-a ajutat să să iasă din mașină. Văzând că în urma impactului i-a fost distrus o parte din gardul locuinței și că șoferul se afla sub influența băuturilor alcoolice, proprietarul casei a sunat la poliție, moment în care conducătorul auto s-a urcat într-o mașină de ocazie și a plecat de la locul faptei.
Polițiștii au găsit documentele conducătorului auto cât și cele ale autoturismului. Identificarea șoferului s-a putut face cu ușurință. Ioan G., în vârstă de 28 de ani, din comuna Botoșana. A fost găsit în locuința sa și a fost testa cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0.71 mg/l alcool pur în aerul expirat. a fost mai apoi transportat la spital unde i s-au recoltat probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
Pe numele său a fost întocmit dosar penal privind infracțiunile de conducere sub influența băuturilor alcoolice și distrugere din culpă.