Protestele împotriva restricțiilor au luat amploare în toată țara în ultimele zile. Un tânăr din Constanța a avut tăria, totuși, să-i critice, după ce tatăl său a murit de COVID-19 acum două zile.
Acesta a strigat de la geamul locuinței către cei aproape 200 de protestatari adunați la Constanța, potrivit Libertatea.
„A murit tata acum două zile de COVID! Acum două zile a murit tata de COVID, și voi protestați? Să vă fie rușine! Să intraţi la secţie, la ATI, la Boli Infecţioase (n.r. – Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa), să vedeţi ce înseamnă acolo oameni cu COVID. Nu mai protestaţi aşa! E război! Nu vă daţi voi seama! Ei se dau de toate să îi facă bine şi ei protestează”, a strigat bărbatul revoltat către manifestanți.
Evident, protestatarii l-au huiduit pe tânăr, care a fost tras înăuntru de o femeie. Puteți vedea aici un video cu incidentul.