Toți parlamentarii USR își vor prezenta în cursul zilei de marți, 24.11.2020, demisia din funcțiile pe care le ocupă. Dacă la început erau doar zvonuri, acum informația a fost făcută oficială de către Dan Barna pe Facebook.
Cei 38 de parlamentari pe care USR îi are din 2016 demisionează pentru a nu primi pensii speciale.
„Așa cum am anunțat în această după-amiază, mâine dimineață deputații și senatorii USR își vor depune demisia din Parlament pentru a nu face parte dintre cei care vor primi pensie specială. Pensia specială este o sfidare la adresa oamenilor cinstiți din această țară. Să reprezinți voința populară este o onoare, nu o corvoadă”, a scris Dan Barna luni pe rețelele de socializare.
Cei de la Uniunea Salvați România au mai avut un proiect de eliminare a pensiilor speciale, care nu a trecut de Parlament. Partidul face din aceasta o prioritate pentru programul de guvernare.
„USR PLUS va face din eliminarea pensiilor speciale condiție esențială pentru participarea la orice coaliție de guvernare”, mai scrie Barna în postarea sa. Demisia va fi efectivă începând cu 18 decembrie, atunci când se termină mandatul.
Sursa foto: Digi 24