Un tată din comuna Berzeni, cuprins de durerea pierderii propriului fiu, care și-a tăiat gâtul brutal, cu un flex!
În județul Vaslui, comuna Berzeni, ziua de duminică a culminat cu decesul unui bărbat de 42 de ani. Acesta fusese externat de la spitalul din Bârlad, unde a fost tratat datorită infectării cu COVID. Acesta și-a tăiat în mod sadic gâtul cu un flex. Tată al acestuia, Dumitru Hotnog, a fost cel care a găsit șocat cadavrul acestuia.
Printre lacrimi, tatăl descria faptul că fiul lui era un bărbat calculat, muncitor, care avea serviciu. Însă, după îmbolnăvirea cu COVID, acesta ar fi intrat în depresie, evenimentul cel mai marcant fiind moartea celor doi colegi de salon cu care a fost forțat să stea, de unul singur, până a doua zi dimineață. Pe lângă asta, medicii i-ar fi găsit o altă boală care se presupunea a fi incurabilă.
După externare, în ziua de duminică, spre seară, când stăteau la masă, fiul acestuia spuse că se duce în camera sa. Mergând să vadă ce face, tatăl l-a văzut cum și-a luat capăt zilelor cu un flex și imediat a sunat la Urgențe…
Sursa foto – ProTV.ro