Scene teribile pe malul Prutului. Un individ moldovean, care pretinde că este liderul unui partid politic din Republica Moldova, a dat foc hărții României Mari!
Respectivul moldovean, pe numele său Mihail Ahremțev, susține că a acționat în semn de protest față de vizita lui Klaus Iohannis la Chișinău.
Acesta a postat pe Youtube un videoclip în care critică România și vizita președintelui Iohannis la Chișinău. Pe tot parcursul videoclipului, numit sugestiv „Unire nu va fi”, Ahremțev vorbește numai în limba rusă.
„În 1941, armata fascistă şi batalioanele române au venit aici în căutarea de noi teritorii. Unire – încercau să ne convingă ei; Fascism şi genocid – susţinem noi”, spune moldoveanul revoltat, citat de Adevărul.
Acesta a ținut să o critice și pe Maia Sandu, proaspăt aleasă președintele Republicii Moldova. Mihail Ahremțev susține că „oamenii cu două cetățenii și-au ales un președinte cetățean al României.
Un alt detaliu care arată dezacordul său față de România îl reprezintă harta pe care acesta a arătat-o, pe care scria „Mare Romănia”, în loc de „România Mare”. Ulterior, a dat foc hărții.
Internauții au fost extrem de vehemenți la adresa individului:
„Ai uitat să vorbești în română, limba oficială a Republicii Moldova. Tipic propagandist rus”
„Ăsta e la fel de moldovean/român precum limba ce-o vorbește. Plecați la voi în Siberia și stați în păduri”
„Câte ruble ai luat de la KGB-iști? Ești atât de tăntălău încât ai uitat să scrii «România Mare» în rusă! Te-ai făcut de râs singur, ai încercat să ne păcălești că ești rus, dar scrisul apă nu se face. Hai, mai încearcă o dată”.
Sursa video: Youtube
Sursa foto: captură Youtube